Ianis Hagi a dat din casă! Care este secretul formei bune pe care o traversează Rangers: „Asta ne-a făcut mai buni!”

1 lună in urmă 1

Ianis Hagi, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al lui Rangers, a dezvăluit care este secretul echipei antrenate de către Steven Gerrard (40 de ani).

Rangers se pregătește pentru meciul cu Livingston, din cadrul etapei cu numărul 30 din prima ligă a Scoției. Partida se va disputa miercuri, 3 martie, de la or 20:00, pe Tony Macaroni Arena.

Echipa la care activează Ianis Hagi este lider în Scoția, având un avans considerabil. Rangers a adunat 82 de puncte, cu 15 mai mult decât a doua clasată, Celtic, și cu 30 mai mult decât echipa de pe locul al treilea, Hibernian.

Ianis Hagi, despre secretul lui Rangers în Scoția

Rangers nu a pierdut niciun meci în acest sezon. Liderul are 26 de victorii și patru remize.

Ianis Hagi a explicat care au fost factorii care au dus la această formă bună a echipei lui Steven Gerrard.

„Când ești fericit, dai tot ce ai mai bun pe teren. Mă bucur de fotbal aici. Iubesc meciurile cu presiune. Este clar progresul nostru, toți jucătorii au venit cu o mentalitate de învingători, iar spiritul nostru de competitivitate ne-a făcut mai buni, ca grup.

Tot staff-ul face o treabă excelentă, toate detaliile, cât de mici, contează și ne ajută să performăm.

Suntem toți jucători diferiți în atac, asta ne face o echipă impredictibilă. Suntem foarte diferiți, dar ne înțelegem între noi foarte bine. Într-un sezon, nu poți câștiga doar 3,4,5 la 0, apar și meciuri mai strânse, dar cel mai important lucru sunt cele trei puncte”, a spus Ianis Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.

După meciul cu Livingstone, Rangers va întâlnit St. Mirren în campionat, pe 6 martie. Ulterior, Ianis Hagi se va duela, în dublă manșă, cu Slavia Praga, echipa la care joacă Nicolae Stanciu, în cadrul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

5 goluri în 26 de meciuri jucate a înscris Ianis Hagi pentru Rangers în actuala ediție a primei ligi din Scoția. 6 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt.

The post Ianis Hagi a dat din casă! Care este secretul formei bune pe care o traversează Rangers: „Asta ne-a făcut mai buni!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă