Hunedoara: Peste 200 de mineri au protestat în faţa sediului CEH din Petroşani şi au cerut demisia conducerii

5 zile in urmă 11

Peste 200 de mineri de la exploatările de cărbune din Valea Jiului au protestat luni dimineaţa în faţa sediului Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani, solicitând plata drepturilor salariale restante şi demisia directorului general al companiei, Samuel Dioane. Acesta a arătat că o delegaţie formată din administratorul special al CEH, Cristian Roşu, şi lideri sindicali se află la Bucureşti, unde va purta luni mai multe discuţii cu reprezentanţii ministerelor Energiei şi Muncii. "Oamenii sunt revoltaţi şi au supărările lor. Eu le-am explicat cum stă situaţia, că toate veniturile noastre s-au diminuat din cauză că trendul european este de reduce a noxelor de CO2. Şi de aici s-a dus totul în jos", a menţionat Dioane.   Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES În prezent, CEH nu mai dispune de veniturile din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de închidere pentru Mina Lonea, care totalizau circa 7 milioane de lei pe lună, în condiţiile în care bugetul de salarii se ridică la 12 milioane lei, lunar. În aşteptarea unui răspuns din partea liderilor care se află la Bucureşti, minerii de la Lupeni au plecat apoi spre sediul administrativ al minei din localitate, locul în care au protestat în ultimele cinci zile. Starea de sănătate a celor aproximativ 70 de mineri autoblocaţi în subteranul Minei Lupeni, unii dintre ei aflaţi în a şasea zi de protest, este monitorizată de salvatorii mineri, care sunt pregătiţi să intervină în caz de nevoie. Potrivit preşedintelui executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, delegaţia administraţiei şi a sindicatelor de la minele din Valea Jiului are programată luni o nouă rundă de întâlniri la ministerele Energiei şi Muncii pentru a reglementa anumite aspecte tehnice legate de ordonanţa adoptată de Guvern pentru plata salariilor minerilor din fonduri ale Ministerului Muncii, prin intermediul AJOFM. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)   Citeşte şi:   Cîţu, despre protestul minerilor: Nu cred că soluţia pe care au ales-o este una care rezolvă problemele
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă