Hunedoara: Încălzirea tuturor şcolilor din Deva ar putea fi realizată abia în ianuarie

3 săptămâni in urmă 10

Instalaţiile de încălzire centralizată a tuturor şcolilor din municipiul Deva ar putea deveni funcţionale abia în prima parte a lunii ianuarie, anul viitor, când vor fi montate toate centralele pe gaz metan şi vor fi realizate racordurile necesare, au estimat joi autorităţile în urma unei şedinţe convocată de Instituţia Prefectului Hunedoara. La discuţii au fost prezenţi, alături de subprefectul Lorincz Szell, directorii unităţilor de învăţământ din Deva care nu beneficiază încă de un sistem de încălzire, reprezentanţii distribuitorului de gaz metan şi cei ai Primăriei Deva, precum şi conducerea Inspectoratului Şcolar Hunedoara. "Directorii unităţilor de învăţământ au prezentat şi situaţia lucrărilor pentru fiecare şcoală în parte, iar conform estimărilor, în luna decembrie, pentru cea mai mare parte a clădirilor, în clase va fi asigurată încălzirea. În totalitate, sistemul de încălzire va fi funcţional în şcolile din Deva, în prima parte a lunii ianuarie 2022", se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului, remis AGERPRES. Finalizarea execuţiei lucrărilor la cele şapte unităţi de învăţământ, care încă nu au căldură, depinde de activitatea firmelor care execută aceste proiecte, dar şi de recepţionarea la termen a centralelor termice de mare putere necesare pentru producerea agentului termic. Reprezentantul distribuitorului de gaz metan a menţionat că la începutul săptămânii viitoare vor fi amplasate Staţii de Reglare Măsurare (SRM) care vor deservi trei unităţi de învăţământ unde este necesară funcţionarea acestora: Liceul cu program sportiv "Cetate", Liceul Tehnologic Energetic şi Liceul Tehnologic "Grigore Moisil". Apoi, pentru toate şcolile se aşteaptă solicitarea de racordare, pe care trebuie să o trimită constructorul, la finalizarea lucrărilor. Pentru distribuitorul de gaz din Deva asigurarea instalaţiilor de racordare şi alimentare cu gaz pentru şcolile din municipiu reprezintă o prioritate, iar lucrările tehnice necesare vor fi executate fără întârzieri, s-a precizat în cadrul întâlnirii. În prezent, doar trei dintre cele zece unităţi de învăţământ din Deva pot asigura căldură în sălile de clasă cu ajutorul centralelor termice proprii. În restul şcolilor sau liceelor lucrările sunt întârziate din diferite motive, iar elevii îşi desfăşoară activitatea online din cauza frigului din clase. În această situaţie se află circa 53% dintre elevii care învaţă în Deva. Şcolile şi instituţiile publice din Deva nu mai beneficiază de încălzire din sistemul centralizat de termoficare din luna martie, după ce termocentrala Mintia a fost oprită din lipsa cărbunelui. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă