Hunedoara: Două persoane, soţ şi soţie, au murit într-un accident pe DN68, în zona localităţii Sarmizegetusa

3 săptămâni in urmă 38

Un bărbat de 54 de ani şi o femeie de 51 de ani, din oraşul Lupeni, soţ şi soţie, au murit joi după-amiază într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN68, în afara localităţii Sarmizegetusa, după ce s-au izbit frontal cu maşina de un TIR. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că şoferul autoturismului a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Turda. În urma impactului a rezultat decesul celor două persoane care se aflau în autoturism, leziunile suferite de acestea fiind incompatibile cu viaţa, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă