Hotelierii cer ca și angajații din sistemul privat să primească vouchere de vacanță, în 2022

1 săptămână in urmă 29

De anul viitor salariaţii români ar putea beneficia din nou de vouchere de vacanţă. Măsura e aşteptată ca un colac de salvare pentru recuperarea pierderilor din turismul românesc afectat de pandemie, dar şi pentru stimularea angajaţilor. Hotelierii propun însă Guvernului o formulă îmbunătăţită. Valoarea tichetelor să crească şi să fie acordate tuturor salariaţilor, şi de la stat şi din privat.

Suspendarea acordării voucherelor de vacanţă în anul 2021, din cauza crizei economice, a lăsat urme în industriei ospitalităţii. Investitorii din turism spun că au înregistrat pierderi însemnate.

Cătălin Țibuleac, Administraţia Delta Dunării: Practic avem un minus 14% faţă de 2019. Susţinem reintroducerea voucherelor ca a unui instrument financiar absolut necesar dezvoltării şi susţinerii industriei în anii care urmează.

Ar putea fi date vouchere și pentru angajații din sectorul privat

Pentru anul 2022, reprezentanții Alianţei pentru Turism susţin că voucherele ar trebui introduse şi la privat, nu numai la stat.

Cristian Bărhălescu, proprietar agenţie de turism: Este un pachet salarial pe care îl poți da angajatului ca și motivație să arăţi că îţi pasă de el. Avantajul mare este că ai un impozit foarte mic, nu plăteşti că la un salariu.

Zvonul că tichetele de vacanţă ar urma să nu poată fi folosite pe litoral i-a nemulţumit pe proprietarii agenţiilor de turism.

Cristian Bărhălescu, proprietar agenţie de turism: Această idee de a nu da tichetele de vacanţă doar către staţiunile balneoclimaterice este o idee venită din partea unui neprofesionist. Ce facem cu acele pensiuni agroturistice care sunt în zone nebalneoclimaterice?

În plus, hotelierii speră ca valoarea voucherelor să crească, pe fondul scumpirilor din ultima perioadă

Nicolae Bucovală, hotelier: Noi, patronatele, considerăm că suma alocată de 1450 de lei este în condiţiile actuale foarte mică. Să rămână 1450 pe litoral şi pe extrasezon să se meargă aşa cum am făcut noi propunerea, la o valoare de 2250 de lei.

Pentru litoral, lipsa voucherelor a avut în anul 2021 un impact dezastruos, în special pentru hotelurile de doua şi trei stele. În unele unități de cazare, procentul celor care vin cu tichete de vacanță este și de 50%.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă