Horoscop 5 septembrie 2021. Zodia care își face planuri importante pentru viitor

1 lună in urmă 61

Mercur, planeta comunicării și a rațiunii, formează astăzi un trigon cu Saturn retrograd, planeta Învățător, aspect care ne susține foarte mult în tot ceea ce ține de dialog și proces de gândire. Este un moment favorabil (atât astăzi, cât și mâine) să analizăm contexte de viață cu multă obiectivitate și maturitate, să purtăm discuți și negocieri cu responsabilitate și seriozitate și să luăm decizii înțelepte, cu rezultate pe termen lung.

Horoscop zilnic 5 septembrie

Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Ziua de astăzi te susține foarte mult în comunicarea cu ceilalți, fie că este vorba de partener de viață, de prieteni sau parteneri profesionali. În mintea ta este mai multă claritate, ordine și poți privi lucrurile mult mai realist. Chiar dacă este duminică, este un moment bun să-ți iei un răgaz și să-ți analizezi proiectele pe termen lung, să pregătești un discurs, o negociere cu un colaborator.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Vezi mult mai clar situația ta profesională acum și poți profita de acest trigon între Mercur din sectorul muncii și Saturn din sectorul carierei pentru a-ți face planuri clare, stabile și pe termen lung. Ai idei bune, profitabile și-ți poți pune mai ușor în valoare talentele personale atsfel încât să crești profesional, dar și financiar. Ai încredere în deciziile tale și nu te teme să fii ambițios.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Pare că astăzi ți se deschid orizonturile minții și vezi mult mai clar și dintr-o altă perspectivă, mai rațională și mai exchilibrată, o situație de viață cu are te confrunți. Este o zi foarte bună să-ți analizezi convingerile de viață, credințele și să vezi ce anume trebuie să faci mai bine, mai mult pentru a-ți atinge niște idealuri, personale sau profesionale. În plan sentimental îți exprimi foarte clar intențiile și poți ajunge la o voziune comună și de viitor cu persoana iubită, poate chiar iei decizii importante legate de copii.

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Un dialog cu sinele tău interior te poate ajuta astăzi, mai ales că îți poți analiza emoțiile mult mai rațional, mai detașat. Ai putea vedea mai clar ce anume te vulnerabilizează și cum poți depăși niște frustrări mai vechi. Dacă simți să spui ceva, spune! Posibil să ajungi la un echilibru cu familia, la o înțelegere și poate ar fi mai bine să asculți sfaturile celor mai în vârstă sau cu experiență.

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

Cu Mercur în sectorul comunicării și Saturn în cel al relațiilor, profită de contextul astrologic pentru a purta discuții serioase, echilibrate și înțelepte cu partenerul de viață. Este un moment foarte bun să lămuriți situații mai vechi și să faceți planuri de viitor, cu bătaie lungă. Unii nativi se pot împăca acum cu partenerul. Și din punct de vedere profesional este un context foarte avantajos care sprijină negocierile și discuțiile constructive într-o colaborare.

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Contextul astrologic de astăzi te sprijină în negocierile financiare, salariale, însă dat fiind că este duminică îți poți face un discurs în acest sens, poți pregăti punctele unei negocieri, iar luni să mergi cu ele la dialog. Ai încredere în tine pentru că poți obține ceea ce-ți dorești, chiar dacă nu pe loc și chiar dacă nu în totalitate. Este un moment bun să analizezi cum te poți pune mai bine în valoare la locul de muncă și nu numai, prin propriile tale talente și abilități.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Mercur este în zodia ta și aspectul de astăzi te susține foarte mult să-ți pui ordine în idei, ordine în minte și să vezi lucrurile mult mai clar și mai concret. Poți lua decizii înțelepte, poți analiza la rece și cu detașare o situație personală care te-a impactat, iar în plan sentimental poți să porți un dialog matur și echilibrat sau poate să-ți recunoști sentimentele pentru cineva.

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

Este o zi foarte bună să o petreci în liniște, tu cu tine, să-ți pui ordine în gânduri, să-ți clasezi fricile și chiar să te detașezi emoțional de ele. S-ar putea să reiei niște discuții mai vechi cu familia sau pur și simplă să stai tu de vorbă cu tine. Ține cont că un dialog interior poate aduce revelații și momente de conștientizare foarte importante.

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Este momentul să porți o discuție serioasă cu un prieten sau asociat. Se pot lămuri multe, se pot lua decizii importante în privința unui proiect și ideile, sfaturile care vin din partea celorlalți îți pot fi de ajutor. Este, de asemenea, un moment bun să faci calcule, negocieri, să-ți pui ordine în finanțe și chiar să faci achiziții importante.

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Cu Mercur în sectorul carierei și Saturn, guvernatorul tău, în sectorul banilor, zilele acestea sunt foarte bune pentru decizii profesionale și financiare. O analiză profesională înțeleaptă, o idee, o discuție, o negociere purtată acum te poate ajuta să-ți crești veniturile. Ai mai multă încredere în tine și asta te ajută să te faci remarcat și să-ți atingi niște obiective.

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Cum Saturn, guvernatorul tău, este în semnul tău din decembrie anul trecut, este foarte probabil ca atitudinea ta față de viață, de ce este în jur să se fi rigidizat foarte mult, iar trigonul de astăzi te ajută, prin evenimente petrecute sau discuții purtate, să vezi dintr-o altă perspectivă o situație, să te detașezi de niște idei, concepții și tipare mentale pentru a putea să evoluezi. Poți avea o perspectivă mai clară asupra viitorului și asupra idealurilor tale.

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

Sunt tipare emoționale toxice, dependențe emoționale, financiare, profesionale de care ai șansa să te eliberezi zilele acestea, grație acestui trigon. Niște frământări interioare pe care le ai acum ar putea să primească un răspuns și o cale de vindecare. Un dialog cu un partener, fie că este partenerul de viață, fie un partener de afaceri, te poate ajuta să vezi trecutul dintr-o altă perspectivă.

Horoscopul zilei de 5 septembrie este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.

Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog

 

The post Horoscop 5 septembrie 2021. Zodia care își face planuri importante pentru viitor appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă