Hilton va amenaja interiorul viitoarei stații spațiale Starlab

4 zile in urmă 16

​Nu este pentru prima dată când compania Hilton se arată interesată de amenajarea unui hotel orbital, însă de această dată s-ar putea ca proiectul să devină realitate: Voyager Holdings, Nanoracks și Lockheed Martin sunt printre companiile care proiectează una dintre viitoarele stații spațiale orbitale private, denumită Starlab.

starlabFoto: Nanoracks/Voyager Space /Lockheed Martin/Cover Images/INSTARimages.com / INSTAR Images / Profimedia

Odată cu retragerea Stației Spațiale Internaționale (ISS), NASA va finanța parteneri privați pentru a continua să poată derula experimente științifice la bordul viitoarelor stații spațiale private, iar proiectul propus de Voyager Holdings are șanse mari să ajungă pe orbită.

NASA, împreună cu partenerii săi internaționali (inclusiv Roscosmos —agenția spațială rusă), și-au propus ca în 2030 să trimită Stația Spațială Internațională pe fundul Oceanului Pacific. Avanpostul orbital, care este folosit din 1998, începe să își arate vârsta și NASA crede că nu mai poate fi folosit prea mult timp, din cauza îmbătrânirii componentelor expuse la condițiile vitrege de pe orbită (deja sunt probleme de etanșeitate la unele module din sectorul rusesc care pot fi puse pe seama vechimii componentelor).

Însă renunțarea la Stația Spațială Internațională nu va însemna că nu vom mai avea alte destinații orbitale: NASA a pregătit deja un pachet de finanțare pentru proiecte private care să ofere în viitorii ani o alternativă la Stația Spațială Internațională.

Starlab este una dintre aceste propuneri, o stație spațială de mici dimensiuni, dar care are avantajul de a putea fi construită rapid, în mai multe exemplare, fiecare putând fi folosit în alt scop: de la cercetări biologice sau farmaceutice până la, de ce nu, turism spațial. Avantajul unei astfel de abordări este și acela că fiecare stație spațială de acest fel poate fi plasată pe o altă orbită, după necesități (inclusiv orbită polară). Proiectul este susținut de Voygaer Holdings, împreună cu Nanoracks și Lockheed Martin și constă într-un modul gonflabil, care poate găzdui 4 astronauți, un modul de serviciu, pentru alimentare cu energie electrică și propulsie, dar și un nod de andocare, pentru vehicule vizitatoare.

Aici intervine Hilton: compania promite să amenajeze interiorul stației spațiale, pentru a fi cât mai primitor pentru astronauți, în schimbul identificării unor soluții de exploatare comercială a stației prin metode specifice Hilton, ceea ce ne duce bineînțeles cu gândul la turism spațial. Starlab va avea un volum interior de 340 metri cubi (față de 900 metri cubi, volumul intern al Stației Spațiale Internaționale), așa că ne putem ușor imagina cum unul sau doi din cei pentru membri permanenți ai echipajului ar putea fi turiști, care astfel ar contribui financiar la dezvoltarea acestui sector.

Dacă totul merge conform planului, prima stația spațială Starlab va ajunge pe orbită în 2027, iar anul viitor va începe asamblarea primului modul al acesteia.

Însă Starlab nu va fi singura stație spațială care probabil va zbura pe orbită înainte de 2030: Blue Origin, împreună cu Sierra Nevada (Sierra Space), lucrează la o stație spațială proprie, denumită Orbital Reef, care va beneficia de performanțele viitoarei rachete New Glenn pentru a urca pe orbită module cu diametru de aproximativ 7 metri (față de 4.2 metri cât au în prezent modulele Stației Spațiale Internaționale).

Orbital Reef aproape va egala volumul curent al ISS după doar câteva lansări și va putea găzdui un echipaj de 10 persoane într-o primă fază. Nortrop Grumman este o altă companie care propune un proiect al unei viitoare stații spațiale, însă nu avem deocamdată prea multe detalii cu privire la soluția oferită de această companie.

Cert este că sunt semne încurajatoare că sectorul privat este aproape gata să preia din mers sarcinile Stației Spațiale Internaționale și apariția unor nume precum Hilton ne face să credem că aceștia au găsit deja metode prin care viitoarele stații spațiale să fie și profitabile din punct de vedere financiar (cel puțin într-un interval de timp convenabil corporațiilor).

Sursa foto. Profimedia

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă