Henry Kissinger: America și-a pierdut direcția strategică în Afganistan din cauza obiectivelor ce nu puteau fi atinse

1 lună in urmă 39

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a deplâns eșecul Statelor Unite în Afganistan, argumentând că Washingtonul și-a pierdut direcția strategică la un moment dat în timpul campaniei de 20 de ani, scrie Fox News.

Kissinger, care a fost secretar de stat în timpul administrațiilor președinților Richard Nixon și Gerald Ford, se întreabă într-un editorial publicat de The Economist de ce SUA a părut să părăsească Afganistanul „fără prea multe avertismente sau consultări cu aliații sau persoanele care au fost cel mai direct implicate în 20 de ani de sacrificiu”.

Acesta a identificat obiectivele ce nu puteau fi atinse drept cauză a eșecului SUA.

„Statele Unite s-au sfâșiat în eforturile de contrainsurgență din cauza incapacității de a defini obiective ce puteau fi atinse și legarea lor într-un mod care să fie susținut de procesul politic american”, susține Kissinger.

„Obiectivele militare au fost prea absolutiste și de neatins și cele politice prea abstracte și evazive. Eșecul de a le lega unele de celelalte a implicat America în conflicte fără puncte de încheiere și ne-a făcut pe plan intern să ne dizolvăm într-o mlaștină de controverse”, mai notează acesta.

Kissinger argumentează că misiunea americană a deraiat de la traseu când Washingtonul a decis că trebuie să ajute la transformarea Afganistanului într-un stat modern cu instituții democratice.

„Construirea unei națiuni într-o țară măcinată de război a acaparat forțe militare substanțiale. Talibanii au putut fi ținuți sub control dar nu eliminați. Iar introducerea unor forme de guvernământ nefamiliare a slăbit angajamentul politic și a consolidat corupția deja înfloritoare”, afirmă fostul secretar de stat american.

Președintele Joe Biden, care a fost criticat pe larg din cauza răspunsului administrației sale la criză, a declarat recent de mai multe ori că s-a opus construirii unei națiuni în Afganistan, inclusiv în discursul susținut după căderea Kabulului și în cel de joi seara după atacul terorist din capitala afgană, soldat cu moartea a 12 militari americani.

Însă afirmațiile sale au fost verificate recent de jurnaliștii de la The Washington Post, aceștia amintind de mai multe declarații ale lui Biden care par să susțină contrariul.

Într-o astfel de declarație din 2004, Biden, pe atunci senator, le-a declarat colegilor săi din Congres că „alternativa la construirea unei națiuni este haosul”.

REFERINȚE:

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă