Harghita: Fetiţă de 6 ani, decedată după ce a fost acroşată, la trecerea drumului, de o maşină; echipe SAS chemate să intervină

2 săptămâni in urmă 21

O fetiţă de 6 ani a murit după ce a fost acroşată de o maşină în timp ce a încercat să traverseze drumul duminică după-amiază, în localitatea Ocna de Sus, pe DN 13 A, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita. După accident, rudele victimei s-au adunat la locul acestuia, manifestându-se violent, din acest motiv la faţa locului fiind direcţionate două echipe de luptători SAS şi patrule de poliţie din localităţile învecinate, a precizat sursa citată. Şoferul maşinii care a acroşat copilul este un bărbat de 45 de ani, din Cristuru Secuiesc, care se deplasa dinspre Praid către Odorheiu Secuiesc. Potrivit IPJ Harghita, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. "Datorită faptului că, imediat după accident, în zonă au început să vină, în număr mare, rude ale minorei, care au început să se manifeste violent, la faţa locului s-au deplasat două echipe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi patrulele de poliţie disponibile din localităţile învecinate, pentru a preîntâmpina o posibilă tulburare a ordinii publice. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc accidentul", a transmis IPJ Harghita. AGERPRES/(AS-editor: Diana Dumitru, editor online: Andreea Preda)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă