Haos la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni! Ce companie a consemnat cele mai multe întârzieri

2 zile in urmă 12

Haos total pe Aeroporul Henri Coadă, din Otopeni. Peste 300 de zboruri au înregistrat întârzieri de peste o oră, în ultima săptămână. De asemenea, alte 686 de zboruri au înregistrări mai mari de 30 de minute, a transmis Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

„În intervalul 15-21 septembrie, pe Aeroportul ‘Henri Coandă’, 686 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 48 mai multe faţă de săptămâna anterioară.

Dintre acestea, aproape jumătate (319) au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor. Numărul de zboruri care, în acelaşi interval de timp, au avut întârzieri mai mari de 60 minute este de 317, 189 cauzate de întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor”, a transmis CNAB, joi, 22 septembrie.

Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră au fost înregistrate înregistrat la principalii operatori de pe aeroport, respectiv Wizz Air – 158 de zboruri, Ryanair – 41 şi Tarom – 31. De asemenea, s-au înregistrat curse anulate ale acestor operatori în intervalul de referinţă.

În intervalul 15-21 septembrie 2022, pe AIHCB au fost operate 2.087 zboruri, dintre care 1.847 regulate, potrivit Agerpres.

Ce se întâmplă, de fapt, la Blue Air

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul – Corpul de Control va efectua controale la Blue Air, astfel încât să poată fi identificate toate cauzele crizei.

Întrebat dacă există suspiciunea că aceste conturi ale Blue Air să fi fost blocate fără drept legal, premierul a spus: „Există astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica care au fost adevăratele cauze”.

„Aşa cum am spus şi exact cum am menţionat încă de la început, pe de o parte ne asigurăm că cetăţenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului atunci când se găsesc în faţa unor astfel de situaţii, iar pe de altă parte, cei care au greşit trebuie să plătească pentru că ceea ce au făcut”, a declarat premierul.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă