Handbal masculin: Franţa, decimată înainte de EURO 2022, speră să confirme titlul olimpic în Slovacia şi Ungaria

2 săptămâni in urmă 14

Echipa de handbal masculin a Franţei, la doar cinci luni după câştigarea titlului olimpic la Tokyo, atacă cu mari ambiţii EHF EURO 2022 (13-30 ianuarie) din Slovacia şi Ungaria, chiar dacă are un efectiv decimat, comentează AFP. Franţa, care a câştigat ultima oară titlul european în 2014, nu va putea conta pe şase campioni olimpici: Michael Guigou, Luc Abalo, Yann Genty - care s-au retras -, Timothey Nguessan, Nedim Remili şi Luka Karabatic - accidentaţi. O altă mare speranţă a handbalului francez, Elohim Prandi (PSG), 23 ani, va rata competiţia continentală după ce a fost înjunghiat într-un incident petrecut în noaptea de Revelion. În acest context, greul va cădea pe umerii lui Nikola Karabatic (PSG), triplu campion olimpic, Dika Mem şi Ludovic Fabregas, care au câştigat Liga Campionilor cu FC Barcelona. O altă mare favorită la titlul european este Danemarca, dublă campioană mondială (2019, 2021), care dispune de doi super-jucători ca portarul Niklas Landin (THW Kiel) şi interul stâng Mikkel Hansen (PSG), dar şi de un jucător de mare perspectivă ca extrema dreaptă Mathias Gidsel (GOG Handbold), care la doar 22 de ani a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului olimpic, în care a marcat 46 de goluri, toate din acţiune. Spania, dublă campioană europeană în 2018 şi 2020, a demarat procesul de întinerire a echipei după bronzul de la Tokyo, după retragerea veteranilor Raul Entrerrios (40 ani) şi Viran Morros (38 ani). Angel Fernandez (FC Barcelona), căpitanul Spaniei, a declarat însă că ''în pofida ultimelor două titluri'', spaniolii nu sunt favoriţi, din cauza absenţei lui Alex Dujshebaev. Spania va conta pe Aleix Gomez (Barcelona), actualul golgheter al Ligii Campionilor, cu 59 goluri. Norvegia, medaliată cu bronz european în 2020, eliminată în sferturi la Mondiale şi în sferturi la Jocurile Olimpice, are cel mai mult de demonstrat la turneul european din Slovacia şi Ungaria. Cele 24 de echipe de la Euro 2022 au fost repartizate în şase grupe: Grupa A (Debrecen): Danemarca, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru; Grupa B (Budapesta): Portugalia, Ungaria, Islanda, Olanda; Grupa C (Szeged): Croaţia, Serbia, Franţa, Ucraina; Grupa D (Bratislava): Germania, Austria, Belarus, Polonia; Grupa E (Bratislava): Spania, Suedia, Cehia, Bosnia-Herţegovina; Grupa F (Kosice): Rusia, Norvegia, Slovacia, Lituania. Primele două clasate din fiecare grupă avansează în cele două grupe principale. Primele două clasate în grupele principale se califică în semifinale (28 ianuarie), în timp ce finalele au loc pe 30 ianuarie la Budapesta. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă