Handbal feminin: Vasile Stângă - România porneşte cu ultima şansă la turneul preolimpic din Muntenegru

1 lună in urmă 7

Fostul handbalist Vasile Stângă, dublu medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice cu naţionala României în 1980 şi 1984, a declarat, pentru AGERPRES, că echipa naţională feminină porneşte cu ultima şansă de calificare la turneul preolimpic din Muntenegru, acolo unde va întâlni selecţionata ţării gazdă şi Norvegia, medaliata cu bronz de la JO de la Rio de Janeiro. "România porneşte cu ultima şansă, aşa cred eu. Însă este dorinţa asta, foamea asta de a participa la o ediţie a Jocurilor Olimpice şi de a câştiga o medalie acolo. Şi aici mă gândesc în primul rând la Cristina Neagu, care a fost desemnată de atâtea ori cea mai bună jucătoare a lumii, dar, din păcate, nu are nicio medalie olimpică. Toate speranţele noastre la turneul preolimpic stau în ea. Şi chiar mă bucur că este într-o formă bună. Iar dacă poarta ne ţine, atunci avem o şansă", a spus Stângă. "Meciul cheie de la turneul preolimpic va fi cel cu Muntenegru. Sunt trei echipe, pentru că am înţeles că a patra nu mai vine să joace. Deci trebuie să batem Muntenegru. Dacă nu batem înseamnă că e gata. Pentru că părerea mea este că împotriva Norvegiei nu avem nicio şansă. Însă cu Muntenegru avem, mai ales că am auzit că au şi câteva jucătoare lipsă. Însă va fi foarte greu, pentru că se joacă la ele acasă şi intervin mulţi alţi factori pe lângă handbal. Vom vedea ce va fi", a adăugat fostul handbalist. Întrebat dacă este un avantaj faptul că selecţionerul României, Adrian Vasile, a activat ca antrenor secund în staff-ul naţionalei Muntenegrului, Vasile Stângă a răspuns: "Este un paradox, la Muntenegru este selecţioner acum Kim Rasmussen, care a fost antrenor la CSM Bucureşti. Deci el cunoaşte foarte bine jucătoarele române. Dar este totuşi un avantaj mare faptul că Adrian Vasile a fost secund în Muntenegru destul de mult timp. Cunoaşte jucătoarele şi ce poate fiecare dintre ele în parte. Le ştie punctele forte, deci e un avantaj pentru noi. Sper ca fetele să profite şi să evolueze foarte bine în apărare". Echipa naţională de handbal feminin a României va participa în perioada între 19 şi 21 martie la turneul preolimpic din Muntenegru (Podgorica), alături de selecţionata ţării gazdă şi reprezentativa Norvegiei. Primele două clasate la turneul din Muntenegru obţin calificarea la JO 2020 de la Tokyo. Primul meci al României este programat sâmbătă, 20 martie, de la ora 20:30, împotriva Norvegiei. Ziua următoare, de la ora 17:00, se va juca partida decisivă România - Muntenegru. Întâlnirea Norvegia - Muntenegru are loc vineri, în prima zi a turneului preolimpic. AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)   Citeşte şi:   Handbal feminin: Alexandru Dedu (FRH) - Cred că 50% şanse de calificare la JO e un pronostic onorabil
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă