Handbal feminin: Gabriela Perianu (CSM Bucureşti) - Cu ŢSKA Moscova, calificarea se va juca până în ultima secundă

2 săptămâni in urmă 10

Handbalista Gabriela Perianu a declarat că, în dubla dintre CSM Bucureşti şi ŢSKA Moscova, calificarea la turneul final al Ligii Campionilor se va juca până în ultima secundă. ''Partida de sâmbătă va fi doar prima repriză a acestui duel! Urmează cea de-a doua repriză, la Moscova. Ambele trebuie abordate cu maximă atenţie, cu o uriaşă concentrare. Calificarea se va juca până în ultima secundă a meciului retur, până la ultimul fluier. Ne vom lupta pentru victorie în ambele partide, iar la sfârşit îmi doresc din toată inima ca noi să fim cele calificate în Final Four-ul Ligii Campionilor'', a declarat Perianu, citată de site-ul clubului bucureştean. ''Va fi o confruntare deosebit de intensă, bazată pe efort şi mult contact fizic, în care va curge sudoare, o confruntare între două echipe valoroase cu un stil de joc aproape asemănător'', a subliniat Perianu. Interul stânga de 26 de ani a arătat care sunt atuurile echipei antrenate de Adrian Vasile şi care sunt calităţile adversarei: ''Avem jucătoare cu mai multă experienţa în Liga Campionilor, ceea ce reprezintă un avantaj. La nivelul echipei s-au format conexiuni puternice între jucătoare, iar atmosfera bună din sânul echipei sper să facă diferenţa. Am vizionat ultimele meciuri ale echipei ŢSKA Moscova şi pot spune că le-am desluşit sistemul de joc atât în atac, cât şi în apărare. Sunt foarte multe jucătoare tinere, dornice de performanţă ce au puterea să revină atunci când sunt conduse pe tabelă. Trebuie să avem mare grijă''. Partida dintre CSM Bucureşti şi HBC ŢSKA Moscova, din prima manşă a sferturilor de finală, se joacă sâmbătă 3 aprilie, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală. Returul va avea loc duminică 11 aprilie, în ''Dynamo Volleyball Arena'' din Moscova. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă