Guvernul va aloca 3 miliarde de lei pentru investițiile din PNDL 2. Cîţu: Fondurile sunt destinte continuării investiţiilor începute

1 lună in urmă 27

Guvernul a aprobat Ordonanța de urgență care prevede finanțarea suplimentară, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a proiectelor aflate în derulare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. Bugetul aprobat este de 3 miliarde de lei.

„Am adoptat astăzi, în şedinţă de Guvern, mai multe acte normative importante:

Oordonanţa de urgenţă care va permite suplimentarea sumelor prin PNDL 2, pentru a se putea continua investiţiile începute.

Ordonanţa privind achiziţiile publice prin care simplificăm acest proces. Vom implementa mai rapid contractele de achiziţii, iar absorbţia fondurilor europene va creşte.

O hotărâre de Guvern prin care suplimentăm personalul din MAI cu 8.546 de posturi, în condiţiile în care IGSU se confruntă cu deficit mare de personal.

O hotărâre de guvern pentru un sistem informatic care va asigura interacţiunea online cu cetăţenii în domeniul asistenţei sociale”, a scris Florin Cîţu, miercuri, pe Facebook.

Citeşte şi: Ludovic Orban îl face praf pe Vîlceanu, dar anunţă „consens pe rectificarea bugetară”. Tensiuni în Coaliţie pe noul PNDL

Mai mulţi bani pentru PNDL 2 pentru a acoperi scumpirile materialelor de construcții

Bugetul aprobat pentru PNDL 2 este de 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a adăugat că suplimentarea de buget este menită să acopere costurile majorării prețurilor materialelor de construcții și a salariilor.

„Sprijinul financiar urmărește deblocarea acelor investiții care riscă să fie întrerupte din cauza cheltuielilor crescute. Avem în prezent 4.423 de investiții în diferite stadii de construcție. Sprijinim proiectele comunităților locale și am luat această măsură pentru a asigura finalizarea acestor investiții”, a subliniat Cseke Attila.

Citeşte şi: Florin Cîțu îi face concurență lui Ludovic Orban şi dă startul unui nou PNDL: Vrem să rezolvăm partea de infrastructură din comune şi localităţi!

Beneficiarii care doresc suplimentarea sumelor alocate prin contractele de finanțare prin PNDL etapa a II-a trebuie să depună o solicitare, însoțită de o notă justificativă, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență, a ami transmis Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă