Guvernul din Germania în fața unei noi provocări! Restricțiile nu sunt de ajuns în lupta cu OMICRON, declară oficialii

3 săptămâni in urmă 21

 Profimedia Restrictii Germania FOTO: Profimedia

Noile restricţii intrate marţi în vigoare în Germania pentru a combate contaminările cu noul tip de coronavirus „nu vor fi suficiente” în faţa variantei Omicron, care va genera „o creştere accentuată” a numărului de cazuri în următoarele săptămâni, a declarat miercuri ministrul german al sănătăţii.

MIERCURI, 29 DECEMBRIE 2021, 20:33

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: Alexandru Buzica

Ministrul a anunţat că se aşteaptă la o „creştere accentuată (a contaminărilor) în Germania într-un termen foarte scurt, de numai câteva săptămâni”, din cauza răspândirii acestei variante.

Cifrele privind contaminările tind să scadă în Germania, cu o rată de incidenţă în ultimele şapte zile de 205,5 miercuri, comparativ cu peste 400 la începutul lui decembrie. Însă ministrul a atenţionat că în prezent există „o netă subevaluare”, din cauza unei declarări de cazuri mai mică, în contextul sărbătorilor de sfârşit de an şi a lipsei de personal.

O nouă serie de restricţii a intrat în vigoare marţi în Germania, pentru a stăvili răspândirea Covid-19, odată cu apropierea Revelionului. 

Au fost interzise reuniunile private cu peste zece persoane, chiar şi pentru persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală. Pentru persoanele nevaccinate, limita scade la doi membri din gospodării diferite.

Toate competiţiile sportive, în special meciurile de fotbal, se vor derula de acum fără public, iar discotecile şi cluburile şi-au închis de asemenea uşile.

Varianta Omicron generează în prezent o creştere puternică a cazurilor de Covid-19 în numeroase ţări europene, dintre care unele bat recorduri de la începutul pandemiei.

În Franţa, această cifră a depăşit pentru prima dată pragul de 200.000 de cazuri în 24 de ore, potrivit cifrelor dezvăluite miercuri de ministrul sănătăţii francez Olivier Veran.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă