Guvernul Ciucă va fi convocat duminică, la 12:00. Miniștrii și premierul desemnat vor discuta despre programul de guvernare!

4 săptămâni in urmă 32

Guvernul Ciucă va fi convocat duminică, la 12:00. În documentul făcut public de G4Media, actualul Program de Guvernare îşi propune să îmbine măsurile pe termen scurt pentru depăşirea crizei sanitare şi a celei energetice, cu măsurile pe termen mediu de dezvoltare economică şi socială.

Programul de guvernare şi lista miniştrilor  au fost depuse, sâmbătă, la Parlament, după ce Biroul Politic Naţional al PNL a validat lista de miniştri ai Cabinetului condus de Nicolae Ciucă şi programul de guvernare.

Ciucă spune că „nu putem să fim nerealiști și să nu luăm în seamă calculul matematic”, dar că votarea guvernului său „este soluția prin care se câștigă timp pentru negocieri”.

„Am depus programul de guvernare și lista cabinetului. Programul este centrat pe măsurile de primă urgență ce trebuie luate la nivelul guvernului pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, este o altă prioritate cea legată de creșterea prețurilor la energie și gaze naturale și alimente. Cea de-a treia este foarte bine articulată la programul național de redresare și reziliență, aprobat de curând.

Doresc să menționez că la nivelul fiecărui capitol sunt cuprinse măsurile de reformă. Am extras patea de esență din PNRR pentru a constitui anexele care dau reperele temporare activității fiecărui minister ca să avem un grafic de timp pentru tot ce avem de realizat.

Sunt foarte încrezător că prin acest program putem să continuăm ceea ce s-a realizat și menționez că programul nu e nou, am analizat tot ce s-a realizat din vechiul program și am asigurat partea de continuitate și coerență cu PNRR.

În acest moment, sigur, nu putem să fim nerealiști și să nu luăm în seamă calculul matematic. Dar prin acest demers, doresc să subliniez că deși nu s-a ajuns la o înțelegere între partidele politice, prin votarea acestui guvern este soluția prin care se câștigă timp astfel încât să poată să continue negocierile și să reușească să găsească liniile de comunalitate în ce privește acordul sau un pact politic. Eu sunt convins și fac apel la tot ce înseamnă responsabilitatea membrilor Parlamentului.

Avem nevoie de stabilitate pentru a depăși situația de criză. Sunt convins că dacă vrem să vedem realitatea este suficient să vedem ce se întâmplă în secțiile de primiri-urgențe.

Am avut un mandat și voi continua să respect întru totul acest mandat”, a spus Nicolae Ciucă.

Citește și: Lista miniştrilor din Guvernul Ciucă şi programul de guvernare, depuse la Parlament. Ciucă, apel la parlamentari: Avem nevoie de stabilitate
 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă