Guvernul atacă moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR la CCR. „Este inadmisibil”

1 lună in urmă 16

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, despre care consideră că a fost depusă nelegal.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, după ședința internă a PNL, că Guvernul va sesiza CCR pentru a se asigura că sunt respectate procedurile.

„Noi ce am văzut și ce am primit, semnături în fotocopie, este inadmisibil. Curtea Constituțională e singura care poate spune dacă s-a respectat legea”, a declarat Florin Cîțu, conform Mediafax.

„Pot retrage moțiunea și să discutăm cu toții”, a adăugat premierul.

Potrivit acestuia, dacă CCR va spune că moțiunea a fost depusă legal, „procedurile curg” în continuare.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban și cel al Senatului, Anca Dragu, au convocat, pentru joi, de la ora 16:00, plenul reunit al Parlamentului pentru prezentarea moțiunii de cenzură susținute de USR PLUS și AUR împotriva Cabinetului Cîțu. Liderii celor două Camere invocă patru decizii CCR pentru a trimite moțiunea la dezbaterea și votul parlamentarilor.

Editor : Alexandru Costea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă