Guvernul a prelungit cu alte 14 zile carantina în comunele Baloteşti, Snagov şi Ştefăneştii de Jos

3 zile in urmă 17

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a decis prelungirea măsurii de carantină pentru încă 14 zile pentru comunele Baloteşti, Snagov şi Ştefăneştii de Jos. Decizia a fost luată în urma analizei de risc efectuate de DSP Ilfov şi a avizului Institutului de Sănătate Publică.

Prelungirea carantinei pentru toate cele trei comune se aplică începând din această seară, de la ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 21.04.2021 ora 22:00.

După hotărârile luate de prefectul judeţului Ilfov, ordinele de prelungire a carantinei în cele trei comune au fost semnate de şeful DSU, Raed Arafat.

Măsura de carantinare zonală pentru comuna Baloteşti este valabilă pentru satele Balotești, Dumbrăveni și Săftica.

În cazul comunei Snagov este vora despre satele Snagov, Ciofliceni, Ghermănești, Tâncăbești și Vlădiceasca.

De asemenea, prelungirea măsurii de carantină pentru Ştefăneştii de Jos se aplică satelor aparţinătoare Ștefăneștii de Jos, Crețuleasca și Ștefăneștii de Sus.

Editor : Mihnea Lazăr

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă