Guvernatorul Băncii naționale a Slovaciei, pus sub acuzare pentru corupție. Peter Kazimir respinge acuzațiile

1 săptămână in urmă 20

Guvernatorul Băncii naţionale a Slovaciei, Peter Kazimir, de asemenea membru al consiliului de administraţie al Băncii Centrale Europene, a respins marţi acuzaţiile de corupţie aduse de Parchetul slovac împotriva sa, notează AFP, citată de Agerpres.

„Nu am cunoştinţă să fi încălcat legea”, a scris Peter Kazimir într-un comunicat trimis prin e-mail, adăugând că nu se simte „vinovat de nicio infracţiune”.

Citând mai multe surse anonime, presa locală susţine că Peter Kazimir, care a fost vicepremier şi ministru de finanţe, a fost inculpat pentru corupţie.

Procurorii nu au confirmat deocamdată nicio acuzaţie împotriva sa.

Avocatul său, Ondrej Mularcik, a declarat pentru agenţia de presă slovacă TASR că Peter Kazimir urma să depună o plângere împotriva acuzaţiei de corupţie.

Potrivit presei slovace, aceasta este legată de mărturia fostului director al administraţiei fiscale, Frantisek Imrecze.

Site-ul de informaţii Aktuality.sk susţine că Peter Kazimir a jucat rolul de intermediar în această afacere, făcând să-i parvină suma de 50.000 de euro lui Imrecze.

Acesta din urmă a fost inculpat de corupţie anul trecut şi cooperează cu poliţia în prezent.

Corupţia la nivel înalt – judecători, înalţi responsabili ai poliţiei, funcţionari şi oameni de afaceri influenţi – afectează viaţa publică în Slovacia, o fostă ţară comunistă de 5,4 milioane de locuitori care a intrat în Uniunea Europeană în 2004, înainte de a deveni membru al zonei euro în anul 2009.

Peter Kazimir este până acum fostul oficial cu cel mai înalt rang care a fost acuzat că a comis o infracţiune în perioada fostului prim-ministru Robert Fico, al cărui partid populist de stânga Smer-SD a fost alungat de la putere la alegerile legislative din 2020.

OLaNO, un partid care s-a angajat să lupte împotriva corupţiei din viaţa publică, a câştigat aceste alegeri.

De la instalarea OLaNO la putere în martie 2020, zeci de înalţi responsabili oficiali au fost acuzaţi de corupţie, reaminteşte AFP.

sursa foto: Twitter\ Peter Kazimir

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă