Gurul autointitulat „Atotputernicul pe pământ”, condamnat la 9 ani de închisoare. Conducea secta cu ritualuri sexuale

1 lună in urmă 37


Sebastian Apostolache susţinea despre el că e „Atotputernicul pe pământ” şi deţinătorul lui Cehov 1 - „spiritul lui Iisus şi liderul Cehovilor, cei 9 îngeri principali ai lui Dumnezeu”. În 2008, bărbatul de 52 de ani, fost colaborator al Teatrului din Viena, a pus bazele unei secte supranumite „Cercul” şi, timp de opt ani, a racolat şi a exploatat sexual mai multe tinere, dar şi fete minore. După patru ani şi jumătate de cercetări, Apostolache a fost condamnat, zilele trecute, la 9 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.    


În cadrul sectei, Apostolache era ajutat trei femei. Mai târziu, una dintre victime, care avea 15 ani când a fost abuzată sexual de guru, a început să racoleze minore pentru el. Fata suferea de sindromul Stockholm, au descoperit psihologii care au expertizat-o.


Apostolache folosea ca armă manipularea psihologică, spun procurorii DIICOT care l-au pus sub acuzare. Bărbatul era deosebit de persuasiv şi, după discuţii interminabile şi repetate, reuşea să-şi convingă victimele că numai el le poate ajuta să devină mai bune şi să se înalțe spiritual. 


Calea lui era un amalgam compus din rugăciuni creştine, puterea cristalelor, superstiţii, meditaţii, spiritism şi sex în grup.


Coafeza pe umărul căreia plângeau studentele


Primul rol, cel de recrutare în sectă, îi revenea Nuşei Kelemen, coafeză și responsabilă cu machiajul în cadrul Universității de Arte din Târgu Mureş. Femeia de 37 de ani se împrietenea cu studentele şi devenea confidenta lor. Le descoperea toate vulnerabilităţile şi identifica astfel rapid potenţialele victime.


Convertirea la aceste culte nu e o alegere personală, ci e rezultatul unei căderi, alunecări sau atrageri.

Procurorii DIICOT, în rechizitoriu:

„Grupul se folosește de punctele vulnerabile ale individului, amăgindu-l, atrăgându-l în grup și convingându-l să renunțe la modul de viață anterior”.


Nuşa le destăinuia studentelor nefericite că ştie o cale prin care ele s-ar putea apropia de divinitate, dobândind o viață mai bună. Celor care deveneau interesate le încredinţa „secretul”: le punea să citească din Biblie la miezul nopţii, apoi să se dezbrace complet, să aprindă o lumânare, să spună de trei ori „Tatăl nostru” şi apoi să se masturbeze. „Ne spunea că, prin orgasm, transmitem energie puterii supranaturale, denumită Cehov, şi că astfel vom evolua spiritual”, mărturiseşte una dintre victime.


După ce tinerele treceau prin această etapă a inițierii, în scenă intra Apostolescu. Fost muzician şi coregraf, bărbatul le fermeca pe studentele de la Arte, promiţându-le inclusiv că le poate ajuta în cariera profesională. 


„Energiile negative” şi verificarea canalelor


Pe unele dintre victime, Apostolache le ducea în excursii la Viena, acolo unde el profesase şi unde locuia soţia lui. Ştiind de la Nuşa detalii din viaţa fetelor, strecura informaţiile în discuţiile cu ele, spunând că i-au fost comunicate „de o forță supranaturală”. Iar fetele începeau să creadă că el are puteri mistice.


Sebastian Apostolache | Foto: Stirile Pro Tv

O victimă le-a declarat anchetatorilor că, la prima întâlnire cu el, Apostolache a adus un aparat mic, pe baterii, cu care i-a zis că-i verifică „meridianele și canalele”, ca să vadă dacă „sunt deschise şi dacă energia circulă bine”. 


„Mă atingea cu acel aparat şi, dacă el suna mai slab, mă apăsa cu aparatul pe corp şi simțeam o înțepătură și o amorțeală în acel loc. M-am speriat atunci, am crezut că mă droghează”, mărturiseşte tânăra.


După ce cădeau în mrejele lui, fetele erau sfătuite să rupă legăturile cu familia și să evite contactul cu alţi oameni, „purtători de energie negativă”.


Şi li se spunea că pot ajunge mai aproape de divinitate, dobândind „protecția avansată”, doar dacă locuiesc împreună cu ceilalţi membri ai „Cercului”, secta condusă de Apostolache. 


Treimea pe care se baza guru 


„Cercul” îl avea în centru pe „maestrul spiritual” Apostolache, care era ajutat de treimea formată din trei femei: Nuşa, Ildiko şi Marta. Nuşa era, aşa cum am văzut, cea care racola fetele şi i le încredinţa gurului.


Marta Papai, care avea 40 de ani atunci când au fost puse bazele sectei, avea rol de coordonator şi de paznic. Apostolache nu făcea nimic fără să o consulte, iar tinerelor care intrau în „Cerc” le spunea că Marta e „o entitate superioară, care nu vorbește cu oamenii”. 


Fetelor le era frică de ea, iar Marta profita de asta şi le ameninţa că, dacă nu respectă regulile, ele și părinţii lor vor trece prin probleme grave: boli sau chiar decese.


Ildiko Sinoai, a treia femeie din preajma gurului, era menajeră şi „interpretă”. Le  explica celor nou-venite în sectă toate mesajele și dispozițiile transmise de guru şi era singura ce avea dreptul de a pregăti mâncarea și băutura care se consumau în „Cerc”. 


După ce Ildiko i-a pus la dispoziţie lui Apostolache casa părinților ei din comuna Eremitu (Mureş), imobilul în care nu exista apă curentă a devenit „Casa Sfântă”. Aici au fost găzduite, exploatate sexual și aservite mai multe fete; procurorii DIICOT au identificat trei victime majore şi patru care nu împliniseră încă 18 ani.


Copila care racola victime


Una dintre victimele minore era fiica Nuşei. A fost adusă de mama ei în „Cerc” de la vârsta de 10 de an şi apoi a crescut în „Casa Sfântă”. Apostolache a devenit părintele ei spiritual, confidentul, îndrumătorul şi, mai târziu, iubitul ei. 


Fata a început să participe la ritualurile sexuale de la 15 ani, iar din declaraţiile celorlalte victime s-a stabilit că ea  participase la peste 50 de acte sexuale cu gurul Apostolache.


După ce a iniţiat-o, el i-a cerut adolescentei să-şi invite colegele de liceu în „Casa Sfântă”, iar fata s-a conformat, fără să vadă ceva rău în asta. 


Devenise dependentă de el şi hipervigilentă în privința nevoilor lui, spun psihologii care au diagnosticat-o cu sindromul Stockholm.


„El știa, simțea ce voiam să-i spun. Îi plăcea cel mai mult să cânte la pian şi să ne jucăm”, le-a declarat anchetatorilor fiica Nuşei. Ea a adus la Eremitu trei fete minore şi le-a făcut cunoştinţă cu Apostolache, spunându-le că e naşul ei. Pe una dintre fete, acesta a agresat-o sexual.


Regulile din „Casa Sfântă”


Ajunse la Eremitu, tinerele nu mai aveau voie să facă nimic fără să-i ceară încuviințarea lui Apostolache, „maestru în dezvoltarea lor spirituală”. El pretindea că le vorbeşte în numele „Cehovilor” şi le spunea când și ce să mănânce, când să se tundă şi câți centimetri din păr au voie să taie. 


Le era interzis să arunce părul tăiat, pentru că „el este sufletul omului”, dar şi să-și taie unghiile după apusul soarelui, „pentru că vi se scurtează viața”, le spunea guru. Tinerele nu aveau voie să atingă obiectele folosite de alte persoane, până când acestea nu erau curățite „de energiile negative”, şi tot din acest motiv nu puteau nici să-și îmbrățișeze rudele.


„Cred că am fost drogate, probabil cu cristalele care ni se puneau în apa de băut, pentru că aveam tot timpul o stare de moleșeală şi de amețeală”, spune o victimă care a stat 6 ani în „Cerc”. 


Ritualul sexual de la miezul nopţii


În fiecare noapte, cu excepţia celor cu lună nouă, în „Casa Sfântă” avea loc un ritual. „Maestrul ne punea pe toate să facem duș, iar la ora 24:00, aprindea o lumânare”, spune o altă tânără, care a rămas un an în sectă. 


„Ne cerea să ne dezbrăcăm și să ne introducem în vagin un fir pe care erau prinse pietre semiprețioase, despre care el spunea că ne purifică. Apoi, pe rând, într-o ordine de el stabilită, trebuia să spunem în gând rugăciunea Tatăl Nostru. După asta, în aceeaşi ordine, ne ridicam și îl sărutam pe maestru”, povesteşte victima.



Guru se ducea apoi la o masă de spiritism, unde plimba un pahar printre nişte litere decupate, spunând că „Cehov e cel care-i mișcă mâna”. Forma cuvinte şi le comunica tinerelor. 


Atunci când mesajul era: „dați viață”, fetele ştiau că, după ce el iese de la duș, va întreține relații sexuale cu fiecare dintre ele, după care vor urma actele de lesbianism, sub privirile lui. Guru le explicase că „viață înseamnă orgasm”.


Monitorizate în afara casei


Tinerele intrate în „Cerc” erau obligate să contribuie cu bani la cheltuielile comune, să cumpere anumite bunuri pentru guru sau să participe la lucrările de renovare a „Casei Sfinte”. Una dintre victime a făcut şi un credit la bancă, pentru a-şi demonstra devotamentul.


Apostolache le putea interzice adeptelor să ia legătura cu familiile lor şi tot el decidea dacă ele ar putea pleca din casă. Când ieşeau, le verifica de mai multe ori pe zi, iar fetele erau obligate, la rându-le, să-l sune şi să-i ceară voie ori de câte ori doreau să facă ceva.


Una dintre victime se afla în vizită la părinţii ei, când Ildiko a sunat-o şi i-a zis că „stă într-un loc cu energii negative”. 


Mi-a cerut să vopsesc un perete şi să izolez casa, pe o parte, cu zăpadă artificială. Apoi mi-a spus să nu mai dorm în pat, ci pe o saltea gonflabilă”, spune tânăra.  


O altă victimă a mărturisit că a fost nevoită să rupă legăturile cu toate cunoștințele și prietenii cât a stat în „Casa Sfântă”. 


Cu familia ei putea vorbi la telefon doar ocazional şi numai doar în prezența celor din casă, fără a avea voie să spună unde se află.


Supuse unor examinări psihiatrice și psihologice, două dintre victime au fost diagnosticate cu reacţie de stres posttraumatic. 


Condamnaţi în libertate


În iulie 2016, secta a intrat sub monitorizarea poliţiştilor de la combaterea crimei organizate, iar patru luni mai târziu, Sebastian Apostolache a fost arestat preventiv. Cele  trei femei care-l ajutau în activitatea infracţională au fost plasate în arest la domiliciu, dar, curând, şi ele, şi guru au rămas doar cu controlul judiciar.


După ce a colaborat cu organele de cercetare şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, Ildiko a fost condamnată la 2 ani şi 7 luni cu suspendare.


În februarie 2017, DIICOT a trimis în instanţă dosarul celorlalţi trei inculpaţi. Guru Apostolache a fost acuzat de iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat, de act sexual cu un minor (două victime), de trafic de minori şi trafic de persoane. 


Procesul a durat aproape patru ani. Pe 30 decembrie 2020, Sebastian Apostolache a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Nuşa Kelemen a primit o pedeapsă de 8 ani, iar Marta Papai - 7 ani și 6 luni de închisoare. 


În plus, instanţa i-a obligat pe inculpați să plătească daune morale de câte 30.000 de euro către trei dintre victime.


Decizia nu e definitivă. DIICOT a atacat-o, iar verdictul final va fi pronunţat de Curtea de Apel Oradea.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă