Gură de oxigen pentru Dinamo și cluburile cu datorii! Decizia de ultimă oră anunțată de Răzvan Burleanu

1 lună in urmă 1

Cluburile din primele două ligi au primit o gură de oxigen. Comitetul Executiv de astăzi a decis prelungirea perioadei în care datoriile pot fi achitate, astfel încât să nu fie influențat procesul de licențiere. Dinamo este una dintre formațiile care ar putea beneficia de această hotărâre. Fanii din DDB încearcă în această perioadă să strângă suma necesară. 

Răzvan Burleanu: „Am modificat regulamentul de licențiere”

„Prin decizia CeX de astăzi, la propunerea administrației de licențiere, ne dorim să venim în sprijinul cluburilor care își doresc licență UEFA, de Liga 1 sau certificare de Liga 2. Am modificat regulamentul de licențiere și am creat mai multe posibilități, am dat mult timp, pentru ca formațiile să poată achita integral datoriile aferente anului trecut. 

În cazul cluburilor care în ultimul an, 2020, au înregistrat venituri mai mici cu cel puțin 15% față de anul precedent, 2019, atunci un procent din aceste datorii, nu mai mult de 15%,  poate fi plătit până la 30 iunie 2021, nu la finalul lunii aprilie, cât era până acum, în sistemul de licențiere.

La baza este inclusiv o circulară UEFA și o vom aplica doar în acest an. Comitetul Executiv a considerat că trebuie extins și pentru formațiile din Liga 1 și Liga 2. Aceste datorii pot fi doar către angajați, asigurări sociale și autorități fiscale”, a declarat Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă. 

Ce spune Articolul 46.2, din regulamentul de licențiere 

Solicitantul de licență pentru participarea la campionatele naționale Liga I și Liga a 2-a trebuie să demonstreze că, până la data de 30 aprilie, orice datorii restante la 31 martie rezultate din activităţile de transfer anterioare datei de 31 decembrie a anului precedent celui în care se solicită licenţa, au fost plătite sau creditorii au acceptat în scris prelungirea termenului de plată al acestor datorii după data de 30 aprilie.

Citește și alte știri despre echipa națională: 

Mirel Rădoi, atenționat înaintea preliminariilor: „Joci cu Germania cu rezerve de la penultimul loc?”Campionatul European U19, anulat de UEFA! România pierde șansa de a găzdui turneul final

Cinci români și-au pus soțiile să se prostitueze în același apartament. Cele cinci cupluri au făcut „Turul Franței” și femeile câștigau și câte 7.000 € pe lună

Libertatea

Playtech: Monica Gabor îl scapă de SĂRĂCIE pe Irinel Columbeanu! Oferta incredibilă pe care i-a făcut-o
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă