Grupul AstraZeneca a încheiat ANALIZA controversatelor loturi de vaccin: NU s-a descoperit nicio dovadă a unui risc crescut de formare de cheaguri sanguine

1 lună in urmă 1

Vaccin AstraZeneca / FOTO INQUAMVaccin AstraZeneca / FOTO INQUAM

Grupul farmaceutic AstraZeneca a anunţat, duminică, faptul că a încheiat o analiză a procesului de vaccinare cu serul anti-COVID-19 pe care l-a produs şi nu a descoperit nicio dovadă a unui risc crescut de formare de cheaguri sanguine la persoanele vaccinate.

DUMINICĂ, 14 MARTIE 2021, 22:47

SURSĂ: Realitatea.net

AUTOR: REALITATEA.NET

„O analiză atentă a tuturor datelor de siguranţă în urma vaccinării a peste 17 milioane de persoane în Uniunea Europeană şi în Regatul Unit cu vaccinul COVID-19 AstraZeneca nu a relevat nicio dovadă asupra unui risc crescut de embolism pulmonar, tromboză venoasă profundă sau trombocitopenie în niciun grup definit de vârstă, gen, lot sau într-o ţară anume”, a precizat compania farmaceutică într-o declaraţie citată de Reuters şi DPA.

„Numărul cazurilor de cheaguri sanguine raportate în acest grup (de 17 milioane de persoane) este inferior sutelor de cazuri care ar fi aşteptate să survină în rândul populaţiei generale”, a spus Ann Taylor, Chief Medical Officer la AstraZeneca.

„Natura pandemiei a condus la o atenţie sporită asupra cazurilor individuale şi în raportarea evenimentelor legate de vaccinare noi mergem dincolo de practicile standard de monitorizare a siguranţei medicamentelor autorizate, pentru a asigura siguranţa publicului”, anunță AstraZeneca.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă