Grindeanu: USR PLUS să iasă din ipocrizie, să se hotărască dacă vrea la guvernare sau e în opoziţie

1 lună in urmă 9

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că USR PLUS trebuie să iasă "din ipocrizie" şi să se hotărască dacă vrea la guvernare sau este în opoziţie. "Daţi-mi voie să citesc declaraţia numărului 2 în statul român, doamna Anca Dragu. În urmă cu câteva minute a găsit o interpretare cel puţin interesantă a demisiilor unor miniştri, în speţă demisiile miniştrilor USR PLUS. Doamna Dragu spune că aceste demisii sunt o formă de protest, nu e o cădere a Guvernului, nu e o ieşire de la guvernare. (...) Cerem public ca USR PLUS să iasă din ipocrizie, să se hotărască dacă vor la guvernare sau sunt în opoziţie. Tot astăzi mai vedem un lucru - că oficial USR PLUS pleacă de la guvernare, dar rămân totodată la guvernare, cu eşaloanele 2 şi 3. (...) Aflăm azi cum conducerea USR PLUS a decis că secretarii de stat, şefii de agenţii, prefecţii, subprefecţii, toţi soldăţeii de la partid nu demisionează, rămân în continuare conectaţi la banul public şi la resursele ţării", a spus Grindeanu după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD. El susţine că USR PLUS "mimează" ieşirea de la guvernare prin şapte demisii, dar îşi păstrează "gaşca de interese" alături de Florin Cîţu. "Această imagine de astăzi este cea mai grăitoare dovadă a unui circ ordinar, marca USR PLUS, în care au cooptat şi AUR", a punctat Grindeanu. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)   Citeşte şi:   Grindeanu: Dacă moţiunea ajunge la vot, PSD o va vota; până atunci nu intrăm în circul celor de la putere
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă