Grecia verifică certificatele de vaccinare obținute de cetățenii săi în Bulgaria și România, sub suspiciuni de fraudă

4 săptămâni in urmă 24

Mai mulți cetățeni greci din nordul țării au fost prinși cu certificate de vaccinare contrafăcute, emise în Bulgaria, iar autoritățile elene au decis să verifice toate documentele din Bulgaria și România pentru a determina dacă sunt false, potrivit presei elene citată de Digi24.

Autoritățile au suspiciuni că în Bulgaria s-ar fi înființat o adevărată fabrică de certificate de vaccinare false, de unde se pare că s-ar „aprovizona” mai mulți greci, în principal din nordul țării. Un membru al circuitului a confirmat pentru postul public de televiziune ERT că, pentru 300 de euro, în Bulgaria se poate obține un certificat de vaccinare fără vaccin.

În condițiile în care vaccinarea se face în Bulgaria în cabinetele mediclor de familie, mediul este unul greu de controlat. Procedura din Bulgaria favorizează frauda, iar speculanții au început să tranzacționeze certificatele, lucru care a devenit cunoscut și în Grecia.

Potrivit mărturiei unui „intermediar” difuzată la ERT, pentru doar 300 de euro și o scurtă vizită la Sofia, se poate obține un Certificat european de vaccinare fără ca persoana respectivă să se vaccineze împotriva Covid-19.

Oficialii greci au spus că vaccinările grecilor care par să fi fost făcute în străinătate, și anume în Bulgaria și România, au intrat la microscop, iar dacă acestea se dovedesc a fi fictive, oamenii riscă sancțiuni penale și financiare grave.

Atât în ​​Bulgaria, cât și în România, au existat relatări ample despre cât de ușor se poate obține un astfel de document.

Reclamaţiile sunt numeroase și provin în principal din mărturiile unor medici care denunţă că pacienții recunosc că au certificat, fără să fi fost vaccinați.

Din 21 octombrie, în Grecia, cei care doresc să meargă în cafenele, hoteluri, săli de concert, muzee și piscine, trebuie să prezinte „Certificatul verde de vaccinare”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă