Grecia: Mii de studenţi au protestat la Atena față de înfiinţarea patrulelor de poliţie în universităţi

4 săptămâni in urmă 12

Aproape 3.000 de studenţi au sfidat joi interdicţia poliţiei de a se aduna în număr mare şi au manifestat la Atena, pentru a treia oară în trei săptămâni, împotriva unui proiect de lege ce prevede instalarea de patrule ale poliţiei în universităţi, informează AFP, preluată de Agerpres.

28 Ianuarie 2021, 16:44 (actualizat 28 Ianuarie 2021, 16:56) |

Grecia. Protest al studentilor / FOTO: John Psaropoulos/Al Jazeera

În Salonic, o manifestaţie similară a adunat circa 1.500 de persoane, potrivit unei surse din poliţie.

Aceste manifestaţii intervin la două zile după o interdicţie generală a adunărilor cu mai mult de 100 de persoane, măsură în vigoare până pe 1 februarie. Poliţia a anunţat marţi că această măsură este menită să protejeze "sănătatea publică", Grecia fiind în carantină naţională de la începutul lui noiembrie, pentru a para al doilea val al pandemiei.

"NU poliţiştilor în universităţi", scandau studenţii care purtau mască. Ei au cerut de asemenea "deschiderea universităţilor", închise de mai multe luni din cauza lockdownului.

Elaborat de Ministerul Educaţiei şi cel al Protecţiei Cetăţenilor, controversatul proiect de lege prevede înfiinţarea unui corp special de poliţişti care, potrivit guvernului, să asigure securitatea în instituţiile de învăţământ superior, care sunt adesea scena unor violenţe.

Însă studenţii şi rectorii ripostează că această măsură suprimă statutul de autogestiune al universităţilor, un principiu stabilit în majoritatea universităţilor din Europa şi în virtutea căruia poliţia nu este autorizată să intervină decât în urma unei cereri a rectoratului.

Universitatea Oxford a publicat pe Twitter o moţiune "de susţinere a studenţilor, profesorilor şi cetăţenilor" împotriva poliţiei în universităţi.

Unele sindicate ale poliţiei greceşti i-au cerut guvernului conservator să disocieze patrulele din universităţi de poliţie.

Prezenţa poliţiei în universităţi, tradiţional foarte politizate, este un subiect delicat în Grecia după reprimarea sângeroasă, în noiembrie 1973, de către armată şi poliţie a unei mişcări studenţeşti de la Politehnica din Atena împotriva juntei coloneilor.

La putere de un an şi jumătate, guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis a făcut din securitate o prioritate şi a majorat efectivele şi controalele forţelor de ordine. Această politică a fost criticată de opoziţie şi mass-media, care denunţă numeroase cazuri de represiune poliţistă şi de interdicţie a adunărilor publice pe fondul unor măsuri menite să stăvilească pandemia de coronavirus.

COVID-19 a cauzat până acum moartea a 5.700 de persoane în Grecia, dintre care majoritatea în ultimele trei luni.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă