Grecia anunță sprijin „deplin” pentru aderarea României la Schengen şi OCDE

1 lună in urmă 13

Ministrul Afacerilor Externe al Greciei, Nikos Dendias, a spus miercuri că România poate conta pe „deplinul sprijin” al ţării sale pentru eforturile de a adera la Schengen şi la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

FB: Nikos Dendias a mulțumit pentru sprrijinul pompierilor români care au intervenit la incendiile de vegetație

„Puteţi conta pe deplinul nostru sprijin pentru eforturile dumneavoastră de a intra în zona Schengen şi în OCDE", a spus şeful diplomaţiei elene în cadrul unei declaraţii comune de presă cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, potrivit Agerpres.

Totodată, Dendias a vorbit despre importanţa sprijinirii ţărilor din Balcanii de Vest, în contextul în care în această regiune există un „vacuum”.

„După cum am convenit, trebuie să evităm crearea unei găuri negre în Balcanii de Vest. Noi, ţările din Uniunea Europeană din această regiune lărgită, avem responsabilitatea şi interesul să promovăm procesul de integrare mai profundă a ţărilor din Balcanii de Vest, cu respectarea anumitor condiţii. Grecia şi România au convenit deja asupra unor anumite elemente la discuţiile din luna mai. Dacă Uniunea Europeană nu umple acest vacuum, alţii vor încerca să umple acest vacuum şi nu respectă aceleaşi principii. Sunt ţări care sprijină ideile radicale şi mişcările extremiste. De asemenea, trebuie să ne sprijinim vecinii din Est”, a spus el, potrivit traducerii oficiale.

Oficialul a adăugat că Grecia nu va permite ca problema migranţilor să fie „instrumentalizată” de alte ţări.

„Este o altă mare problemă pe care vrem să o surmontăm şi care ar putea fi instrumentalizată de anumite ţări. E vorba de fluxurile de migranţi, după cum am constatat de mai multe ori în trecut. Voi spune clar tuturor că nu vom permite să se întâmple asemenea lucruri. Evenimentele recente de la graniţa poloneză, din Lituania şi din Letonia ne-au arătat că nicio ţară a Uniunii Europene nu este imună la aceste ameninţări. Chiar dacă Afganistanul este îndepărtat din punct de vedere geografic, să ştiţi că este foarte apropiat”, a spus ministrul de Externe.

Dendias şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul oferit de România Greciei în cazul incendiilor de vegetație.

„Permiteţi-mi acum să exprim întreaga apreciere adâncă a Guvernului Mitsotakis pentru sprijinul acordat de România în criza recentă provocată de incendiile de pădure. Vă mulţumim foarte mult! Acest gest important intervine între prieteni de lungă durată, parteneri din Uniunea Europeană şi aliaţi ai NATO”, a spus Dendias.

Bogdan Aurescu a amintit că intervenţia forţelor române a avut loc în cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă.

„Activarea acestui mecanism este încă un exemplu a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană şi solidaritatea europeană”, a subliniat şeful diplomaţiei române.

De asemenea, Aurescu a vorbit de importanţa comunităţilor greacă, respectiv română pentru cele două state.

„Comunitatea românească din Grecia şi comunitatea elenă din România contribuie de asemenea substanţial la dezvoltarea relaţiilor culturale şi sociale dintre ţările noastre”, a mai spus el.

În urma consultărilor de miercuri, a adăugat Aurescu, a fost convenită elaborarea unui plan comun „în care să identificăm mai exact în detaliu toate acele obiective comune şi acţiunile comune pe care le putem întreprinde împreună”.

Editor : M.B.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă