Grammy2021/ Kanye West, Beyonce şi Billie Eilish, printre primii câştigători

2 luni in urmă 75

Kanye West, Beyonce şi Billie Eilish au câştigat duminică primele premii Grammy, la o ceremonie reinventată, în care industria muzicală speră lase în urmă pandemia ce durează de un an, transmite Reuters.     Sursa foto: nbcnews.com Datorită numărului mare de categorii recunoscute de Grammy în fiecare an, Academia Naţională de Arte şi Ştiinţe ale Înregistrării din Statele Unite îşi împarte ceremonia în două părţi: o gală care nu este televizată şi la care majoritatea premiilor sunt acordate dimineaţa şi marea gală, care are loc după-amiaza şi la care sunt anunţate cele mai populare premii, ca parte a unui spectacol amplu pe micul ecran, explică EFE. West a fost premiat la secţiunea muzicii creştine contemporane pentru albumul său Gospel "Jesus is King", în timp ce Beyonce a fost recompensată pentru cel mai bun videoclip muzical, "Brown Skin Girl", premiu pe care îl împarte cu fiica ei de nouă ani, Blue Ivy. Eilish, adolescenta din Los Angeles care a dominat Grammy-urile de anul trecut, a fost premiată pentru cântecul ce reprezintă tema viitorului film James Bond "No Time to Die". În vârstă de 19 ani, cântăreaţa a mai obţinut două recunoaşteri pentru balada ei ''Everything I Wanted'' (Tot ce am vrut). Aceste premii au fost anunţate înainte de transmiterea principală a celei de-a 63-a gale Grammy, cele mai prestigioase premii ale muzicii, pe postul CBS, care se aşteaptă să fie o ceremonie hibridă de spectacole live şi pre-înregistrate, în mare parte virtuală şi adaptată la restricţiile pandemiei, fără publicul obişnuit. Ceremonia, ce va fi animată de umoristul Trevor Noah, începe duminică la ora locală 17:00 la Los Angeles (luni, 01:00 GMT). O gamă neobişnuit de diversă de artişti au fost nominalizaţi pentru premiul cel mare - albumul anului - ceea ce face ca principalul câştigător să fie impredictibil. Laureaţii sunt aleşi de aproximativ 11.000 de membri votanţi ai Academiei.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Grammy Award 2021/Facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă