GRAFICE ​La ce operațiuni renunță DIGI în Ungaria, după vânzarea afacerilor către o companie controlată de apropiați ai premierului Viktor Orban

3 zile in urmă 29

​Cu peste 3000 de angajați și o rețea de fibră optică care acoperă aproximativ 2,1 milioane de locuințe, DIGI Ungaria era anul trecut liderul pieței de TV prin satelit cu 32,2% și al doilea operator după cota de piață pe segmentul pay-tv (28%), internet fix (22,6%) și telefonie fixă (22%), în timp ce rețeaua de comunicații mobile 2G și 4G acoperea peste 650 de localități și aproximativ 84% din populația acestei țări, se arată în raportul publicat marți seară pe bursa de la București de compania controlată de miliardarul orădean Zoltan Teszari.

Grupul Digi/RCS&RDS și-a anunțat recent investitorii că a încheiat un acord preliminar și neobligatoriu pentru vânzarea Digi Ungaria și a filialelor Invitel Ltd și I TV Ltd către 4iG Plc, unul dintre operatorii de top de pe piața de IT și telecomunicații din Ungaria. Grupul DIGI s-a judecat cu autoritățile ungare, după ce a fost respins de la participarea la licitația 5G din această țară, dar a pierdut definitiv procesul în luna februarie din acest an. Compania are peste 1,1 milioane de abonați în Ungaria, o piață pe care activează de peste 23 de ani.

4iG Plc a fost controlată până în anul 2019 de către Lorinc Meszaros, unul dintre cei mai bogați și puternici oameni de afaceri din Ungaria și prieten din copilărie al premierului ungar Viktor Orban, potrivit Reuters.

În 2019, Meszaros și-a vândut acțiunile către partenerul său de afaceri Gellert Jaszai, despre care se crede că ar fi mâna dreaptă a lui Lorinc Meszaros. Analiști citați de Intellinews.com susțin că valoarea tranzacției de preluare a DIGI Ungaria de către 4iG ar fi undeva la aproximativ 270 milioane de euro.

  • Ce spune DIGI despre evoluția operațiunilor din Ungaria în 2020: A treia piață ca venituri după România și Spania

Într-un raport de peste 300 de pagini, grupul DIGI arată dimensiunea afacerilor pe cele 4 piețe în care activează în acest moment - România, Ungaria, Spania și Italia.

La sfârșitul anului trecut, grupul avea peste 20.000 de angajați în cele 4 țări în care activează, peste 3.000 în Ungaria.


Click pentru a deschide

În 2020, veniturile au fost de aproximativ 1,3 miliarde euro, în creștere cu 8% față de 2019, un număr de 18,1 milioane de contracte de servicii (RGU), ceea ce înseamnă un avans de 12% față de anul anterior.


Click pentru a deschide

Pentru anul încheiat la data de 31 decembrie 2020, operațiunile DIGI în cele patru zone geografice au reprezentat următoarele proporții din veniturile noastre totale: România: 785,0 milioane euro sau 61,3%; Spania: 274,0 milioane euro sau 21,4%; Ungaria: 199,6 milioane euro sau 15, 6%; Italia: 23,0 milioane euro sau 1,8%.

"Filiala din Ungaria a continuat extinderea rețelei de telefonie mobilă, deservind la finalul anului peste 650 de localități. Filiala din Ungaria și-a păstrat pozițiile de top pe toate segmentele de piață, fiind liderul pieței de tv prin satelit cu 32,2% și al doilea
operator după cota de piață pe segmentul pay-tv (28%), internet fix (22,6%) și telefonie fixă (22%)", declară Serghei Bulgac, directorul general al DIGI.

În raport se mai arată că în Ungaria, rețeaua proprie de fibră optică FTTB/FTTH are capacități tehnice similare cu rețeaua din România, deservind aproximativ 2,1 milioane de locuințe.


Click pentru a deschide

DIGI furnizează servicii de internet fix si date fixe în 39 provincii din Spania, pe baza unui acord de acces indirect de tip NEBA cu Telefónica, dar în anumite zone, furnizează aceleași servicii fixe prin propria rețea GPON FTTH.

În România
, DIGI spune că deține și operează o rețea avansată, complet digitalizată și bidirecțională din fibră optică. Rețeaua backbone interurbană este de aproximativ 39.600 de kilometri.


Click pentru a deschide

"Rețeaua noastră centrală acoperă, în afară de capitala București, toate cele 41 de capitale de județe și numeroase orașe mari și mici. Rețeaua noastră cu fibră optică fixă în România a deservit un total la aproximativ 7,7 milioane de locuințe la 31 decembrie 2020. Pe lângă clienții rezidențiali, deservim clienții business din toate județele și orașele mari din România. La 31 decembrie 2020, aproximativ 70% din această rețea era aeriană, restul de aproximativ 30% fiind subterană.", se arată în raport.

  • Rețeaua de comunicații mobile din România și Ungaria

DIGI mai spune că rețeaua de telecomunicații mobile din România se bazează pe echipamentele și soluțiile furnizate de furnizori de renume (Ericsson, Nokia și Huawei).

Închiriem spații tehnice, terenuri și suporturi pentru antene de la un număr mare de proprietari de terenuri și spații comerciale, de obicei bazate pe contracte de închiriere pe termen lung, pentru a construi rețeaua necesară de site-uri. La 31 decembrie 2020, serviciile noastre de telecomunicații mobile 3G (2G+4G în anumite zone) și 4G au acoperit aproximativ 99,5% și, respectiv, 98,1% din populația României.


Click pentru a deschide

La 31 decembrie 2020, serviciile noastre de telecomunicații mobile au inclus aproximativ 5.900 stații de bază (aproximativ 99% dintre acestea au fost utilizate pentru a furniza conexiune 4G). Rețeaua de telefonie mobilă este integrată la nivelul de transmisie cu rețeaua fixă de lungă distanță și de acces pentru a beneficia de capacitatea mare disponibilă.

Despre rețeaua 5G din România
, DIGI spune că în iunie 2019 a lansat servicii de telecomunicații mobile 5G în anumite orașe importante din România, pe baza licenței existente de 3,5 Ghz.

  • "Așteptăm ca autoritățile române să lanseze o licitație suplimentară pentru blocuri de frecvență suplimentare / lățimi de bandă care să permită dezvoltarea în continuare a serviciului.", spune compania.

În Ungaria, compania spune că a lansat serviciile de telefonie mobilă în luna mai 2019, fiind în testare până în decembrie 2020, motiv pentru care a fost disponibil doar abonaților existenți. La 31 decembrie 2020, serviciile DIGI de telecomunicații mobile 2G și 4G au acoperit aproximativ 84,0% din populația Ungariei.

  • Ce spune DIGI despre refuzul de a participa la licitația 5G din Ungaria

În raportul DIGI se spune că în data de 13 septembrie 2019, NMHH (n.a arbitrul telecom din Ungaria) a refuzat să permită DIGI să participe la o procedură de licitație publică pentru achiziția de frecvențe de telecomunicații mobile în Ungaria, pe care intenționa să le utilizeze pentru extinderea rețelei de telecomunicații mobile în Ungaria.

"Am contestat decizia în fața instanței din Ungaria și am solicitat să fie suspendată licitația pe parcursul procedurii judiciare vizând soluționarea cererii noastre (cu toate acestea, cererile noastre de scutire injuctive au fost respinse).

La 4 noiembrie 2020, Tribunalul Metropolitan din Budapesta (instanța de primă instanță) a respins cererea companiei, declarând că normele procedurale ale licitației 5G erau în conformitate cu normele legale aplicabile, iar NMHH a respins în mod legal înregistrarea Companiei pentru licitație.

Compania a depus o contestație la această decizie, care a fost respinsă de Curtea Supremă a Ungariei la 4 februarie 2021.

În plus, la data de 16 aprilie 2020, am depus o cerere prin care solicităm Tribunalului Metropolitan anularea deciziei NMHH pe fond a cauzei emise la 1 aprilie 2020, care a fost înaintată de NMHH instanței. Magyar Telekom s-a alăturat procedurilor judiciare în calitate de intervenient în favoarea NMHH.

Curtea Metropolitană a stabilit data ședinței de judecată în acest caz, care este 13 ianuarie 2021. Ulterior, a solicitat Reclamantului să depună o sumarizare cu privire la calitatea sa și a programat următorul termen pentru data de 31 martie 2021.

Potrivit înștiințării transmise de Curtea Metropolitană la data de 25 martie 2021, termenul de judecată va fi anulat din cauza situației cauzate de COVID -19. Curtea Metropolitană a specificat că nu mai este necesar un nou termen în cauză pentru a pronunța o hotărâre." precizează DIGI.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă