GRAFIC Record de teste în 24 de ore efectuate în România: Peste 37.000, din care peste 22.000 în sistemul public

4 luni in urmă 12

37.025 de teste au fost efectuate în România în ultimele 24 de ore, un record de la începutul pandemiei. Dintre acestea, 22.388 au fost efectuate în sistemul public conform definiției de caz, iar 14.637 la cerere.

Conform cifrelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică și centralizate de graphs.ro, în ultimele trei luni, numărul de teste zilnice a crescut cu un ritm extrem de mic, crescând doar în momentul în care a crescut numărul testelor la cerere.

Citește și România bate pasul pe loc la capacitatea de testare: Se fac în medie 14.000 de teste zilnic, același număr ca în luna iulie. Alte 9.000 de teste sunt efectuate în fiecare zi, la cerere

Însă GCS a anunțat miercuri cel mai mare număr de teste realizate până în acest moment în România, o creștere semnificativă față de perioada anterioară.

Acest lucru vine după ce atât premierul Ludovic Orban, cât și președintele Klaus Iohannis, au declarat că este nevoie de mărirea capacității de testare în România, însă este foarte complicat din lipsa personalului calificat care să facă acest lucru, și nu neapărat din cauza lipsei de aparate Real Time PCR pe care statul român le are la dispoziție în acest moment.

Miercuri, la cele 37.025 de teste realizate în 24 de ore, în România s-a înregistrat o rată de pozitivare de 13,09%, cu 4.848 de persoane depistate pozitive la COVID-19.

Citește și BREAKING 4848 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore din 37.025 de teste / Alte 69 de decese
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă