Gonzalo Higuain, de nerecunoscut la noua echipă și cu "noul gabarit". A ajuns mai ieftin decât Dennis Man

1 lună in urmă 1

Cupa României: Universitatea Cluj - Viitorul Pandurii Târgu-Jiu, miercuri, 17:30, Digi Sport 1

Cupa României: Petrolul - Astra, miercuri, 20:30, Digi Sport 1

Nici nu avea cum să treacă neobservat pentru că gabaritul cu care s-a prezentat sare imediat în ochi.

Pe lângă asta, argentinianul de 33 de ani a apărut și cu o barbă mare, în stilul lui Jimmy Durmaz sau al baschetbalistului James Harden.

Gonzalo Higuain și-a reluat pregătirile cu Inter Miami

Fostul jucător de la Juventus, Napoli, Milan, Real Madrid sau Chelsea și-a potrivit "cu greu" tricoul de antrenament, iar presa americană a observat că argentinianului a început să-i cadă părul.

Pentru Higuain, Inter Miami este prima echipă de pe alt continent la care joacă după aproape 13 ani petrecuți în Europa. Din septembrie 2020, când a semnat cu Inter Miami liber de contract, Higuain a jucat în 9 meciuri și a marcat un gol.

Gonzalo Higuain avea la un moment dat o cotă de piață de 5 de milioane de euro, însă acum a ajuns la 10 milioane de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.

Astfel, cota sa de piață e mai mică decât preșul lui Dennis Man, primit de Gigi Becali de la Parma.

Noul sezon din MLS va începe pe 17 aprilie, cu cele 27 de echipe la start.

Etichete: gonzalo higuain , inter miami
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă