Gogoşi cu substanţă cancerigenă, la un pas să ajungă la comercializare. Ce afecţiuni provoacă oxidul de etilenă

2 luni in urmă 38

După îngheţata şi chiftelele contaminate cu oxid de etilenă, alt produs îndrăgit de români contaminat cu substanţa potenţial cancerigenă ar fi putut ajunge pe rafturile marilor magazine.

Este vorba de 50 de kilograme de gogoşi în care s-ar fi descoperit substanţa periculoasă folosită în unele ţări ca pesticid. Alerta alimentară a venit din Franţa şi, din fericire, de data aceasta produsele au fost descoperite în depozit, înainte să ajungă la comercializare.

Ce afecţiuni provoacă oxidul de etilenă

Nu vorbim despre prima astfel de alertă alimentară. Ieri, 2 tone de chiftele contaminate cu oxid de etilenă au fost retrase de la raft. De asemenea, în ultimele două săptămâni, numeroase sortimente de îngheţată contaminate cu aceeaşi substanţă au fost retrase de la comercializare. Substanţa periculoasă este interzisă la nivel european.

Specialiştii spun că atunci când este consumat pe termen lung şi în cantităţi mari, oxidul de etilenă poate avea efect cancerigen. De asemenea poate duce la afecţiuni cardiace sau pulmonare.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă