Giurgiu: Bărbat salvat de pe acoperişul unui bloc, femeie intoxicată cu fum, în urma unui incendiu la o garsonieră

3 săptămâni in urmă 23

O femeie în vârstă de 55 de ani a fost intoxicată cu fum, un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pe acoperişul unui bloc şi nouă persoane s-au autoevacuat din cauza unui incendiu izbucnit miercuri seară la o garsonieră din municipiul Giurgiu, de la un scurtcircuit, în timp ce proprietarii nu erau acasă. 'În această seară ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o garsonieră, într-un bloc de locuinţe de pe şoseaua Sloboziei din municipiul Giurgiu. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu autospeciala pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare şi o ambulanţă SAJ. Salvatorii ajunşi la faţa locului au constatat că un bărbat, în vârstă de 53 ani, a urcat pe bloc încercând să deschidă trapa de acces către acoperiş şi nu a mai putut coborî din cauza fumului dens, iar pompierii l-au salvat cu ajutorul autospecialei pentru intervenţie la înălţime. O femeie, în vârstă de 55 de ani, care locuia tot la etajul al patrulea, a reuşit să coboare, însă a fost intoxicată cu fum şi a primit îngrijiri medicale, la faţa locului, din partea echipajului SAJ, iar alte nouă persoane s-au autoevacuat', a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu. Proprietarii garsonierei nu se aflau acasă în momentul în care a izbucnit incendiul. Cele două pisici pe care aceştia le aveau au fost surprinse de flăcări şi nu au mai putut fi salvate. Garsoniera a fost afectată în proporţie de aproximativ 80%. Mobilier, materiale textile, documente de identitate şi aparate electrocasnice au ars în incendiu şi a fost deteriorat şi tavanul locuinţei vecinilor de la etajul al treilea. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul. AGERPRES/(AS- Camelia Bigan, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă