Giurgiu: Accident pe DN 61 între un autoturism şi un microbuz cu nouă persoane

2 luni in urmă 1

Două femei din Bulgaria au fost rănite duminică, iar una dintre ele a suferit şi un atac de panică, după ce microbuzul cu care călătoreau a intrat în coliziune pe DN 61, în dreptul localităţii Milcovăţu din judeţul Giurgiu, cu un autoturism condus de un tânăr din Clejani, care nu s-a asigurat la un viraj. "La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD", a declarat presei purtătorul de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu. Echipajele de pompieri ajunse la faţa locului au constatat că în microbuz se aflau nouă cetăţeni bulgari, iar în autoturism două persoane. "Din primele cercetări a reieşit că (...) un tânăr în vârstă de 25 de ani din localitatea Clejani, judeţul Giurgiu, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa către localitatea Ghimpaţi a virat la stânga, nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu un microbuz cu platformă în care se aflau nouă cetăţeni bulgari ce se deplasa în aceeaşi direcţie de mers şi avea ca destinaţie Vama Giurgiu", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă. Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale celor două femei rănite. Niciuna dintre ele nu a vrut să meargă la spital. Potrivit poliţiştilor, niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa alcoolului, rezultatul măsurătorilor cu alcooltestul fiind zero. În prezent, pompierii asigură măsurile PSI la locul evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Camelia Bigan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă