Giovanni Becali, atac devastator la adresa lui Ioan Niculae: „E un miliardar închipuit. Are niște apucături de Evul Mediu!”

5 luni in urmă 18

Fostul impresar Giovanni Becali a avut cuvinte dure la adresa lui Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu. Acesta îl acuză pe finanțatorul formației giurgiuvene că își bate joc de fotbaliștii săi, acesta lăsându-i să se transfere la alte echipe numai când dorește el.

Averea lui Ioan Niculae este estimată la 500 de milioane de euro.

Giovanni Becali, atac devastator la adresa lui Ioan Niculae

Giovanni Becali susține că l-a cunoscut mai bine pe Ioan Niculae în perioada în care amândoi se aflau în penitenciar. Conform spuselor fostului impresar, Ioan Niculae are „apucături de Evul Mediu”. În plus, acesta spune că patronul Astrei nu-și respectă fotbaliștii.

„Eu cred că patronul Astrei se ține tare, pentru că așa a făcut tot impul. El e un miliardar închipuit, care s-a jucat tot timpul cu fotbaliștii. Jucătorii au fost subordonați pentru el, neplătiți câte 4-5 luni… și au plecat numai când a vrut el.

Am experiențe foarte urâte cu dânsul. Are niște apucături de Evul Mediu. Eu l-am cunoscut mai bine la penitenciar. A fost cu mine și mi-am dat seama ce om e. Acolo cunoști oamenii. Când venea la Jilava, era bine, când pleca, nici nu ne saluta. Când îi venea un pachet, îl mânca singur. Acolo mi-am dat seama cine e cu adevărat acest așa-zis patron, miliardarul numărul 1 al României, așa cum își spune el”, a declarat Giovanni Becali pentru PRO X.

Marius Șumudică, noi detalii despre transferul lui Denis Alibec la Gaziantep

Marius Șumudică a oferit noi detalii despre transferul lui Denis Alibec la Gaziantep, echipă care a făcut o ofertă concretă pentru atacantul român.

Tehnicianul lui Gaziantep susține că a pus presiune pe oficialii echipei din Turcia pentru a-l transfera pe Denis Alibec de la Astra Giurgiu și a dezvăluit suma oferită de bașkani pentru internaționalul român.Totodată, Marius Șumudică a dezvăluit că Denis Alibec va putea semna din postura de jucător liber de contract în perioada de mercato din iarnă.

„În primă fază, clubul nostru a oferit suma de 600.000 de euro. Eu am pus presiune cat am putut de mult. Sa spun povestea de la început ca să ştie toată lumea. Clubul nostru a vrut să ofere 500.000 de euro pentru un împrumut, neştiind că el termină contractul la vară. Oficialii noştri s-au uitat mai atent şi au spus ca noi am putea lua acest jucător liber de contract. Să îi dea nişte bani la semnătura şi îl ia liber.

Eu mi-am permis să vorbesc cu Denis după ce a fost făcută oferta oficială. La momentul respectiv, domnul Niculae a refuzat. În momentul de faţă, există o ofertă concretă de 800.000 de euro plus 30% dintr-un viitor transfer în următorii trei ani. O sumă care mi se pare mai mult decât decentă. El în 2 luni şi jumătate poate semna cu Gaziantep sau cu oricare altă echipă, liber de contract. În decembrie, intră în ultimele 6 luni de contract” , a spus Marius Şumudică.

The post Giovanni Becali, atac devastator la adresa lui Ioan Niculae: „E un miliardar închipuit. Are niște apucături de Evul Mediu!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă