Gina Pistol, primele declarații despre nașterea prin cezariană: ‘Abia acum înțeleg’

1 lună in urmă 1

Gina Pistol a devenit mămică și abia la aproape o săptămână a reușit să vorbească cu fanii de pe Instagram. Vedeta le-a mărturisit că a născut prin cezariană și că nu a avut până acum energia și timpul necesar pentru a le povesti despre experiența pe care a trăit-o.

Cum se simte Gina Pistol, după operația de cezariană

Acum, Gina Pistol a făcut câteva InstaStory-uri în care a povestit cum a decurs nașterea micuței Josephine, cum se recuperează după naștere, dar și problemele cu care s-a confruntat până acum.

„M-am întors, bine, nu pentru mult timp. Nu am avut nici timp și nici stare să stau pe Instagram, pentru că am fost ocupată. 26 din 24 de ore am fost ocupată. Vă mulțumesc mult de tot pentru mesaje. Sunt bine, m-am recuperat foarte repede după operație, doar că nu e ușor deloc. Jos pălăria în fața tuturor mamelor, nu e ușor deloc, mai ales la început. Adică, tot ce citești în cele 9 luni de naștere, tot ce ți se spune la spital, uiți când păsești în casă. Uiți tot. Dar ne-am descurcat și suntem bine, zic eu că facem o treabă bună. Mare ajutor am din partea lui Andrei, se descurcă foarte bine, incredibil de bine. Zâmbește în somn, băi mititică drăguță. Oricum, e minunat sentimentul pe care îl ai când devii mamă, uiți de tot greul.

Gina Pistol: „Mi-am revenit după operație din a treia zi”

„Iar fizic după operație mi-am revenit din a treia zi, pentru că primele trei zile nu au fost cele mai drăguțe din viața mea, vă zic sincer. M-au ajutat un chilot cu un corset și acum am un corset pe care îl strâng de la o zi la alta, din ce în ce mai strâns și fac minuni astea două (…) Vă spun sincer, eu abia acum înțeleg de ce îmi spuneați toate să mă odihnesc bine cât mai pot, abia acum înțeleg, mare dreptate ați avut”, a încheiat Gina.

Vedeta a făcut filmulețele în timp ce se uita la fiica ei, care zâmbea în somn. Sunt primele declarații despre cum a trecut prin naștere și cum se simte, de când a născut. Ea și Smiley au ales deja numele fetiței: Josephine Ana Maria.

De asemenea, prezentatoarea Chefi la Cuțite l-a lăudat pe Smiley, despre care spune că se descurcă grozav în rolul de tătic. Deși recunoaște că este foarte obositor să aibă grijă de micuță, Gina Pistol spune că merită tot efortul și că sentimentul de a fi mamă nu poate fi comparat cu niciun altul.

Smiley a declarat anterior, într-un interviu, că fetița doarme cu ei în cameră, iar Josephine are două pătuțuri: unul la părinți în cameră, iar altul în camera ei. De altfel, artistul a mai spus că fiica lui este un copil cuminte. Cei doi fac față cu brio meseriei de părinți și se bucură de fiecare clipă alături de Josephine.

The post Gina Pistol, primele declarații despre nașterea prin cezariană: ‘Abia acum înțeleg’ appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă