Gimnastică artistică: Carmencita Constantin (FRG), înaintea CE - Toată presiunea e pe umerii Larisei Iordache, sperăm să se califice

3 săptămâni in urmă 23

Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că ţinând cont de absenţele din lotul României toată presiunea înaintea Campionatelor Europene de la Basel (21-25 aprilie) se află pe umerii Larisei Iordache în ceea ce priveşte calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. "Urmează o ediţie grea a Campionatelor Europene, pe care am abordat-o cu foarte multă atenţie în ceea ce priveşte sportivii care ne reprezintă. Din păcate, la fete Stănciulescu şi Sfiringu nu au situaţia medicală pentru a participa, prima fiind cu COVID-19, iar cealaltă s-a accidentat acum două săptămâni. Aşa că în acest moment suntem doar cu Larisa, cu emoţiile şi nervii întinşi la maximum pentru că toată presiunea este pe umerii ei. Şi ea simte această presiune, la fel şi noi, dar sperăm din suflet să poată confirma şi să se califice", a afirmat Carmencita Constantin. "Sunt două locuri pe care Europa le mai poate califica la Tokyo, dintre care doar unul poate reveni unei ţări. Iar după ce se dau de o parte cei calificaţi deja se ia în calcul clasamentul la individual compus. Aşadar Larisa Iordache trebuie să fie pe cele 2 locuri de după sportivii calificaţi deja", a explicat preşedinta. Oficialul FRG se aşteaptă la un concurs dificil la Basel, chiar dacă multe delegaţii s-au plâns de faptul că nu s-au putut pregăti corespunzător din cauza lockdown-ului care a afectat Europa. "După primele vizionări ale antrenamentelor înţeleg că lumea a venit foarte bine pregătită la Basel. Asta deşi întreaga Europă s-a plâns de lockdown. Dar lucrurile la nivel de performanţă nu stau aşa. Adică loturile sunt bine pregătite, ceea ce înseamnă că sunt în graficul pentru Jocurile Olimpice, vorbesc de cei calificaţi", a precizat aceasta. În ceea ce priveşte concursul masculin, preşedinta a explicat că România nu are un sportiv în curs de calificare. În afară de Marian Drăgulescu, deja calificat la JO, speranţa României este Andrei Muntean, aflat pe lista de rezervă, care ar putea ajunge la Tokyo în cazul în care doi sportivi din faţa sa s-ar retrage. "La băieţi nu avem sportivi înscrişi în lupta de calificare. Muntean este la Europene pentru o verificare suplimentară. El este pe lista de rezervă pentru calificare încă de la Campionatele Mondiale de la Stuttgart... Iar speranţa noastră este ca el să se califice prin renunţarea a unul-doi sportivi din faţă. Pentru că el este acum al doilea pe lista de rezervă. Aşa că Muntean îşi face la aceste Europene cele două aparate la care noi mizăm să intre în finală, acum, dar şi la Jocurile Olimpice în cazul în care va fi validată lista de rezervă", a spus ea. Campionatele Europene de la Basel reprezintă o verificare şi în ceea ce priveşte ciclul olimpic Paris 2024, a explicat Carmencita Constantin. "Pentru restul sportivilor aceste Europene reprezintă o verificare, pentru că noi de la începutul acestui an noi judecăm lucrurile în perspectiva ciclului olimpic 2024. Pentru că fix peste un an vor fi Campionatele Europene care ne vor califica sau nu la Paris 2024. Şi atunci e foarte important să ne verificăm din sportivi. Şi mă refer în principal la fete, unde vin din spate dintre junioarele care au câştigat la Mersin acele medalii de aur. Din păcate nu toate junioarele au şi trecut la seniori, doar patru dintre ele vor fi la anul în situaţia de a fi parte a echipei. Iar una dintre ele, Maria Ceplinschi, care merge acum la Europene în verificări. Aşa că ele au nevoie de concursuri ca să crească", a adăugat preşedinta. În ceea ce îl priveşte pe Marian Drăgulescu, preşedinta a menţionat că acesta are ca obiectiv o medalie, dar revine după o accidentare suferită în urmă cu trei săptămâni. "Dacă vor exista şi medalii, cu atât mai bine, dar deocamdată noi ne-am concentrat pe calificarea la Tokyo. La Marian Drăgulescu, deja calificat, există un obiectiv de medalie la Basel. Însă şi el a avut o accidentare acum trei săptămâni cred. Şi-a reveni uşor pentru că din fericire nu a fost o accidentare gravă. Dar la vârsta lui orice accidentare e o accidentare. Şi există teama de a nu se accidenta şi mai rău în perspectiva Jocurilor de la Tokyo. Pentru că în adrenalina concursului se poate întâmpla orice", a mai afirmat Carmencita Constantin. România va participa cu un lot format din şase sportivi, trei la feminin şi trei la masculin, la Campionatele Europene de gimnastică artistică programate între 21 şi 25 aprilie la Basel (Elveţia). Astfel, la feminin vor concura Larisa Iordache, Antonia Duţă şi Maria Ceplinschi, iar la masculin Marian Drăgulescu, Andrei Muntean şi Emilian Neagu. Deşi au fost înscrişi printre participanţii la Campionatele Europene, nu vor mai face deplasarea Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Răzvan Marc (din cauza unor probleme medicale), Maria Holbură şi Eduard Gavrilă (insuficient pregătiţi pentru nivelul concursului). Campionatele Europene de la Basel au pentru gimnaştii români o miză dublă: calificarea la Jocurile Olimpice şi medalii în competiţia individuală şi în finalele pe aparate. România are calificaţi până acum doar doi gimnaşti la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Marian Drăgulescu (sărituri) şi Maria Holbură (individual compus). AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă