Gigi Becali, un nou atac la adresa FRF: „Formează un fel de tiranie! E mită tiranică”

4 zile in urmă 10

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a lansat un nou atac la adresa Federației Române de Fotbal.

Întrebat despre problema selecționerului echipei naționale și cine crede că ar urma să preia prima reprezentativă, Gigi Becali nu a dorit să se pronunțe, spunând că părerea lui nu contează.

În acest sens, patronul de la FCSB i-a atacat dur pe cei din conducerea Federației Române de Fotbal spunând că aceștia îi mituiesc pe cei de la echipele din ligile inferioare.

Gigi Becali, un nou atac la adresa FRF

Gigi Becali consideră că fotbalul românesc a fost politizat și că cei aflați la conducerea Federației Române de Fotbal au aceeași strategie precum niște politicieni aflați în campanie. Patronul lui Gigi Becali a lansat acuzații la adresa FRF cu privire la materialele și sumele de bani care ajung la cluburile de fotbal din România.

„Vă dau cuvântul meu că nu mă mai interesează. Până acum mă implicam, nu aveam înțelepciune. Pentru ce să vorbesc degeaba dacă oamenii ăia nu te ascultă. În mod normal, noi suntem Federația, dar în România, după ce îi alegi, ei sunt stăpânii tăi. Ca în politică, ei pun mâna pe săraci.

Formează un fel de tiranie, le dă niște mingi, niște bani pentru copii, adică mită tiranică. De ce să mă bag dacă oricum nu sunt ascultat? Stau să mă pun cu mita tiranică? Bă, tată, nu mă interesează, pentru că nu vreau să am de-a face cu oamenii ăștia că oricum nu o scoți la capăt cu ei”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

„Mirel nu avea experiență pentru echipa națională. Din toată inima îmi era milă de el când îi vedeam fața așa când lua bătăi. Din cauza lui, am pierdut bani că l-am luat pe Crețu. L-am luat că l-a luat el la națională. Altfel, îl luam eu? Am pierdut vreo 3-4 sute de mii. El era drăgăstos cu jucătorii. La fotbal trebuie să dictezi, trebuie să fii dictator ca antrenor. La fotbal nu merge cu lugu-lugu. El îi lua pe jucători ușor” – Gigi Becali

The post Gigi Becali, un nou atac la adresa FRF: „Formează un fel de tiranie! E mită tiranică” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă