Gigi Becali, speriat de Superliga europeana: "Noi, bani de unde luam dupa aia? Ar fi o nenorocire"

3 săptămâni in urmă 6

Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat luni ca infiintarea unei superligi europene doar pentru cluburile bogate ar fi o nenorocire pentru celelalte cluburi mici de pe continent.

"Nu isi pot permite daca ii scot din toate competitiile. De ce? Ca-i scot si din competitiile internationale, adica nu mai pot da jucatori la echipele nationale. Asta e problema, altfel ar face-o, ca nu-i intereseaza pe ei de UEFA si de FIFA, ca ei sunt 12 cluburi, cu puterea la ei, banii la ei si milardele la ei. Ar face ei imediat, dar tot se racaie de zece ani sa faca asta. Si tot nu pot sa o faca.

Dar daca o fac, ar fi o nenorocire pentru noi, pentru cluburile mici. Noi, bani de unde luam dupa aia? Pentru ca toti banii de la ei vin, ca ei joaca, publicitate, televizare, drepturi, tot, se incaseaza pe spinarea lor si dupa aia luam si noi, astia, saracii.

Daca nu jucam cu Real, Barcelona, cu Manchester, cu Milano, de unde sa mai ia UEFA incasari de doua miliarde pe an, trei miliarde, ca atat incaseaza pe an. Daca nu jucam cu ei, nu mai luam nici un miliard macar, luam cateva sute de milioane. Pai cine da? Da cineva bani la televizare sa vada pe FCSB sau publicitate sau pe nu stiu ce Lille si pe Espanyol? Ei nu cedeaza, dar nu au portita. Ei nu cedeaza, dar nici nu pot sa o faca. Poate sa cada la intelegere, la pace cu UEFA sa faca o noua competitie, dar nici lui UEFA nu-i convine, ca nu mai e atragatoare, asta, Champions League.

Si dupa aia Europa League o sa fie ca un fel de Conference League. Daca o fac, o fac numai la intelegere cu UEFA si Champions League ramane Champions League. Se va numi Superlig, asa era vorba atunci, cand ne-au contactat si pe noi, ca atunci era vorba sa faca o superliga cu toate echipele care au castigat o data Cupa Campionilor si ne-au invitat si pe noi atunci, in urma cu 15 ani, cam asa.

Acum, intrebati-l pe Talpan, ca-l cheama pe el! Il suna Asociatia Cluburilor Europene si-l pune pe Talpan sa ia el hotararile. Ii da in judecata Talpan, le face proces la Curtea Europeana de Justitie, la Strasbourg, vede el, si le rezolva pe toate", a declarat Becali, la ProX.

Proiectul Superligii europene a fost anuntat oficial, duminica seara, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

"Douasprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunta ca au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competitii, Super Liga, guvernata de gruparile sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare spera sa se angajeze in discutii cu UEFA si FIFA pentru a gasi cele mai bune solutii pentru noua liga si pentru fotbal in ansamblu", se arata in comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid si Tottenham.

Presedintele acestui grup este Florentino Perez, conducatorul de la Real Madrid.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă