Gigi Becali s-a enervat teribil și îl amenință pe Răzvan Burleanu. „Dacă se va continua așa, jucătorii de la FCSB nu vor mai merge la națională!”

3 săptămâni in urmă 26

Gigi Becali s-a enervat teribil din cauza arbitrajului din Liga 1, iar patronul FCSB-ului îl amenință pe Răzvan Burleanu, președintele FRF (Federația Română de Fotbal).

Gigi Becali a comentat despre problemele de arbitraj de la ultimele meciuri ale FCSB-ului și îl atacă pe Răzvan Burleanu, pe care îl consideră principalul vinovat pentru accidentările suferite de jucătorii săi.

Totodată, latifundiarul din Pipera este de părere că Răzvan Burleanu influențează arbitrajul, care este foarte tolerant în cazul faulturilor dure făcute asupra jucătorilor de la FCSB. Astfel, Gigi Becali anunță că în viitor, în semn de protest, ar putea să nu îi mai lase pe elevii lui Toni Petrea la echipa națională a României.

Gigi Becali s-a enervat teribil și îl amenință pe Răzvan Burleanu

„Burleanu face ce vrea la FRF, văd că arbitrii noştri nu dau cartonaşe roşii. Dacă se va continua la fel de acum încolo, probabil jucătorii de la FCSB nu vor mai merge la naţională. Oricum Man s-a transferat de la FCSB, nu de la naţională.

Nu ştiu ce o să facem, dar s-ar putea la un moment dat ca toţi jucătorii să se sature şi să se retragă de la naţională în semn de protest. Probabil asta o să se întâmple. Întrebaţi-i pe arbitri ce ar trebui să facem. Intră cu genunchiul în spate, ne calcă pe glezne, avem 2-3 penalty-uri în fiecare meci”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.ro.

„În fiecare meci suntem loviţi, avem 1-2 penalty-uri care nu ni se dau. L-aţi văzut şi pe Octavian Popescu, abia a scăpat la meciul cu Sepsi, era să-i rupă glezna. Pentru că suntem mai tehnici pot să ne lovească şi arbitrii nu iau nicio măsură”, a mai spus Gigi Becali.

Cinci jucători importanți s-au rupt în ultimele etape jucate în Liga 1

Printre jucătorii de la FCSB care s-au accidentat în ultimele două meciuri jucate de fosta vicecampioană a României se află Darius Olaru, Andrei Vlad, Olimpiu Moruțan, Andrei Miron, iar ultimul trecut pe lista indisponibililor este Florin Tănase, căpitanul FCSB-ului care a acuzat probleme după duelul cu FC Botoșani, scor 2-1.

The post Gigi Becali s-a enervat teribil și îl amenință pe Răzvan Burleanu. „Dacă se va continua așa, jucătorii de la FCSB nu vor mai merge la națională!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă