Gigi Becali n-a mai rezistat! A intrat la TV, după ancheta GSP: „Nu puteam să primim o hârtie oficială” + Mesajul primit de la DSP

1 lună in urmă 23

CONTEXT: GSP a adresat solicitări oficiale autorităților competente în cazul FCSB: Guvernul și Ministerul Sănătății, singurele care ar fi putut trimite clubului lui Becali o adresă prin care să-l asigure că va evita carantina la revenirea din stagiul din Turcia, țară aflată pe lista galbenă. Toate au dat același răspuns: „Nu am primit nicio astfel de solicitare, n-am emis nicio derogare. Conform legii, doar la întoarcere, la punctul de frontieră, se decide dacă se impune exceptarea izolării". Niciunul dintre cele 24 de puncte în care legea prevede excepția de la carantină nu se poate aplica situației de față a FCSB-ului.FCSB poate bulversa întreg campionatul dacă autoritățile vor decide să bage tot lotul în carantină după întoarcerea din Turcia, programată peste câteva zile. Șefii clubului susțin că au aprobări din partea autorităților să evite carantina, dar Gazeta a documentat cazul, a obținut reacții de la Guvern și Ministerul Sănătății și a descoperit că o asemenea dispensă nu putea fi dată în scris de nimeni - detalii, pe larg, AICI.

„Nu mai voiam să intervin, dar când văd un om deștept... Îl știu, îl cunosc, a avut puncte de vedere inteligente, a făcut analize profesioniste despre fotbal, mi-a plăcut de el în intervențiile lui. Dar când văd că un om deștept își folosește inteligența pentru a încurca lucrurile, trebuie să intervin”, și-a început Becali discursul, referindu-se la jurnalistul Gazetei Remus Răureanu, care comenta din studio investigația GSP.

Gigi Becali, patron FCSB: „Plecam dacă nu luam asigurare de la DSP?!”

Ulterior, finanțatorul roș-albaștrilor a recunoscut că are doar o înțelegere verbală cu DSP.

„Legea spune că excepție fac echipele care participă la competiții sportive, care înseamnă și pregătire sportivă. În Turcia, în fiecare zi joacă 11 la 11, fac competiție sportivă! Eu vă explic băbește. Ne-am interesat, nu puteam să primim o hârtie oficială. Dar cei de la DSP cu care am vorbit ne-au transmis că la revenirea în țară o să dăm o declarație: „Am făcut pregătire sportivă, n-am luat contact cu nimeni, am făcut antrenamente doar între noi, am stat în hotel”. E mai multă siguranță așa, n-am jucat nici amicale. 

N-am stat în public, cu oameni din afară, ca să luăm COVID. Poate noi am vorbit cu o persoană cu care am stabilit asta. Gazeta nu a vorbit cu persoana asta, ci cu un ministru, cu un secretar de stat, care n-are habar de lege. 

Plecam dacă nu luam asigurare?! Dacă nu o să avem dreptate, mergem la judecător, ce să facem?! Nu poate să ne bage în carantină, că nu-i lasă legea! Noi am fost la pregătire de competiție sportivă. N-a mai mers niciun alt club in Turcia pentru că nu mai are nimeni inteligență. Puteau să vorbească la DSP și ei”, a reacționat Becali în emisiunea „Digi Sport Special”.

Totusi, argumentația lui Becali se bazează pe o confuzie. Conform normelor in vigoare, pot fi exceptați de la carantinare “membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la competiții sportive internaționale“. Or antrenamentele nu pot fi considerate “competiții internaționale”! 

Ce riscă FCSB

Dacă FCSB va fi nevoită să intre în izolare la revenirea în țară și data întoarcerii rămâne 13 ianuarie, atunci legea prevede cel puțin 10 zile de carantină. Deși termenul prevăzut e de 14 zile, se poate ieși din carantină după a 10-a zi dacă se efectuează un test în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nici nu există simptomatologie specifică.

Ce meciuri are FCSB în următoarele 10 zile după revenirea din Turcia, programată pe 13 ianuarie

DATAMECIUL
15 ianuarieFCSB - Astra
19 ianuarieViitorul - FCSB
23 ianuarieFCSB - Voluntari

Tot ce trebuie să știi înainte de FCSB - Astra

Citește mai multe știri din Liga 1:

Helmuth Duckadam, poziție fermă după dezvăluirile Gazetei: „Nu văd nicio diferență între Belek și Mogoșoaia. Nu e normal să intre în carantină”Craiova cedează un jucător în Liga 1: „Discuțiile sunt foarte avansate”

Noi detalii despre comisarul-șef de poliție care petrecea cu interlopii din Capitală. Motivul incredibil pentru care oamenii clubului plăteau dedicații pentru polițist

Libertatea

Playtech: Ion Țiriac l-a umilit pe CTP în direct, la TV. Toată România a auzit aceste cuvinte
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă