Gigi Becali, gata să îi salveze pe români în plină pandemie de COVID-19: „Am aparatură să fac 10.000 de pastile pe oră!”

1 lună in urmă 29

Gigi Becali este gata să-i salveze pe români în plină pandemie de COVID-19, dar „pastila minune” propusă de omul de afaceri nu a primit aprobare din partea autorităților.

Patronul de la FCSB este convins că tratamentul cu Arbidol este foarte eficient împotriva noului coronavirus.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7.424 de cazuri noi de infectare cu coronavirus și 427 decese.

Gigi Becali a găsit soluția în pandemie de COVID-19: „Fabric pentru toată România, fac cadou!”

Cunoscut pentru faptul că este împotriva vaccinului, Gigi Becali crede că tratamentul cu Arbidol îi poate salva pe români.

„Avem fabrică de Arbidol la Otopeni, care fabrică pentru Rusia. La clinica mea am luat aprobare să fabric Arbdiol, deci la ora asta eu fabric Arbidol, am aparatură pentru a face 10.000 de pastile pe oră. Ei îți dau aprobare să fabrici, dar strict pentru pacienții mei, nu îți dau voie să îl pui pe piață. Dacă ei îmi aprobă, iau substanță activă din India pentru Arbidol. În 3-4 zile vine substanța și după fabric pentru toată România, fac cadou. De ce de la mine nu primiți și de la olandezi primiți?”, a declarat Gigi Becali pentru Antena 3.

„Protocolul de COVID din România nu recomandă Arbidol!”

Directorul Agenției Naționale a Medicamentului este la curent cu planurile lui Gigi Becali, dar susține că nu există o bază legală pentru aducerea acestor pastile în România.

„Deocamdată protocolul oficial de COVID din România nu recomandă Arbidolul, este trecut la alte antivirale pentru care nu există suficiente dovezi de eficacitate, așa menționează protocolul în prezent. Știm că există niște medicamente pe care domnul Becali vrea să le aducă în România, dar nu avem o bază legală prin care Agenția să emită o autorizație, chiar și de nevoi speciale, pentru că nu este inclus în protocolul de specialitate.

Altă variantă ar fi să existe o solicitare a comisiei de specialitate, Comisia de Boli Infecțioase de exemplu, și Ministerul Sănătății ține cont de solicitarea comisiei, de necesarul respectiv și se solicită emiterea unei autorizații de nevoi speciale. Comisia de specialitate este cea care decide dacă medicamentul respectiv este necesar și în ce cantități”, a afirmat Robert Ancuceanu.

The post Gigi Becali, gata să îi salveze pe români în plină pandemie de COVID-19: „Am aparatură să fac 10.000 de pastile pe oră!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă