Gigi Becali a făcut planul cu Florin Tănase: refuză oferta americanilor pentru a încasa 30.000.000 de euro! ”E exponențial”

2 luni in urmă 9

Liga 2: Concordia Chiajna - U Craiova 1948, marți, 17:30, Digi Sport 1

Cupa României: Chindia Târgoviște - Universitatea Craiova, marți, 20:30, Digi Sport 1

Căpitanul FCSB-ului și golgheterul Ligii 1 ar fi dorit de americanii de la New York City FC, care ar oferi 4.800.000 de dolari pentru un transfer în vară, dar planurile lui Gigi Becali sunt altele.

Gigi Becali refuză să-l vândă pe Florin Tănase pentru a ataca grupele Champions League

Chiar dacă recent susținea că Florin Tănase ar putea pleca de la FCSB pe 5.000.000 de euro, Gigi Becali a transmis acum că ar prefera să-l țină pe mijlocaș la echipă cel puțin încă un sezon și să riște să obțină o sumă mult mai mică în ultimul an de contract al jucătorului, pentru a ataca în următoarele luni câștigarea campionatului și accederea în grupele Champions League.

Orice jucători ar lipsi, ne-am descurca, în afară de Tănase. Când nu joacă el, e o problemă. Este exponențial. E o posibilitate în  Statele Unite, dar el nu pleacă nicăieri fără 5.000.000 de euro.

Mai bine îl țin să mai joace un an, că așa câștig mai mulți bani. Prestația lui produce mai mult de 5.000.000, deci n-are rost să-l vând. Cu Tănase iau campionatul și iau 30.000.000 de euro din Liga Campionilor”, a declarat Gigi Becali, la ProX.

Florin Tănase, golgheterul Ligii 1

Florin Tănase, transferat de FCSB pentru 1.500.000 de euro de la Viitorul în 2016, traversează unul dintre cele mai bune sezoane din carieră.

Folosit atât inter stânga, cât și vârf fals, căpitanul ”roș-albaștrilor” a marcat 16 goluri, cele mai multe dintre fotbaliștii Ligii 1, și a oferit trei pase decisive în 21 de partide din Liga 1, contribuind decisiv la poziția de lider a FCSB-ului, la egalitate cu CFR Cluj, după 25 de etape.

Etichete: gigi becali , florin tanase , oferte florin tanase
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă