Giedrius Arlauskis, avertizat de șefii campioanei înainte să revină la CFR Cluj: „Nu știu dacă va apăra!”

1 lună in urmă 1

Giedrius Arlauskis este tot mai aproape de CFR Cluj! Marius Bilașco a confirmat transferul iminent, dar îl avertizează pe Arlauskis că trebuie să tragă tare pentru a fi iar titular.

Bilașco așteaptă o concurență între cei trei portari din lot, iar misiunea lui Arlauskis se anunță una grea, mai ales în lupta pentru titularizare cu Cristi Bălgrădean. Arlauskis deține în România un record: este singurul jucător străin care a câștigat 5 titluri, cu 3 echipe diferite, în Liga 1. Unul dintre cei mai buni portari care au apărat în ultimii ani în Liga 1 a luat campionatul cu Unirea Urziceni, FCSB și CFR.

„Nu ştiu dacă Bălgrădean va trece rezervă după venirea lui Arlauskis. Cred că şi-a câştigat rolul de titular cu evoluţiile de până acum. Probabil, la prima greşeală, va fi schimbat. Eu cred că aşa va discuta Edi cu ei. De ce să îl scoţi pe Bălgrădean? Ce îi spui? Eu cred că Bălgrădean va rămâne. Când îi va veni rândul lui Arlauskis, va apăra”, a declarat Cristi Dulca, la Look Sport.

Giedrius Arlauskis, misiune grea la revenirea în Gruia! Marius Bilașco: „Nu știu dacă va apăra!”

„Da, în proporţie de 99% va semna cu noi. Nu ştiu dacă va apăra (n.n. Arlauskis). Dar e o concurenţă benefică. La CFR Cluj ăsta a fost secretul mereu, să avem concurenţă pe posturi. Acum avem trei portari valoroşi, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. E o perioadă aglomerată, o să fie multe meciuri, trebuie să fim pregătiţi”, a spus Marius Bilaşco, la Look Sport.

7 trofee a cucerit portarul lituanian în România: 3 titluri de campion cu CFR Cluj, un titlu cu FCSB și unul cu Unirea Urziceni, o Cupă a României cu FCSB și o Supercupă cu CFR Cluj.

The post Giedrius Arlauskis, avertizat de șefii campioanei înainte să revină la CFR Cluj: „Nu știu dacă va apăra!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă