Gică Popescu îl desființează pe Costel Pană pentru acuzațiile făcute după un deceniu: „Este o cretinătate, o imbecilitate! Ce vrei să obții? Vii cu miloaga?” | EXCLUSIV

4 zile in urmă 15

Gică Popescu, actualul președinte de la Viitorul, l-a desființat pe Costel Pană, după ce fostul antrenor al Chindiei Târgoviște a lansat acuzații despre o presupusă datorie la peste un deceniu de la momentul în care aceasta s-ar fi produs.

Oficialul Viitorului a explicat că este imposibil de crezut că un om așteaptă 10 ani fără să își ceară drepturile bănești și că, în opinia lui, Pană, cu care a fost prieten, urmărește cu siguranță altceva.

Costel Pană a făcut unele dezvăluiri în ProSport, acuzații care l-au vizat pe Gică Popescu și Ion Crăciunescu.

Gică Popescu îl desființează pe Costel Pană pentru acuzațiile făcute după un deceniu: „Este o cretinătate, o imbecilitate! Ce vrei să obții? Vii cu miloaga?”

„Este o cretinătate, o imbecilitate! Voi credeți astfel de idioțenii? Păi, te trezești după 10 ani de zile să vii să spui astfel de mizerii?

De ce nu te-ai dus, Costel Pană, la comisii? Îți depui memoriu, arăți că ai de luat bani și comisiile decid. După 10 ani vii și plângi…

Cum adică să îi dau eu banii personal? Păi, ce, era echipa lui tata?! Era echipa mea?! Era echipa Primăriei… Să se ducă la Chindia să îi ia. Trebuia să se ducă după o lună de când i-a expirat termenul.

Eu nu mai sunt la club de atâția ani. Am plecat la scurt timp după el. Trebuie să dovedești că ai de primit ce spui că ai de primit. Dacă nu s-a dus la comisii pot să cred că nu are documente și niciun act. Altfel, își apăra propriul interes.

Oameni buni, s-a prescris de 3 ori până acum acea datorie, susține Gică Popescu

Cine stă un deceniu fără să își ia banii? Arătai contractul și cei de la comisii obligau Chindia să plătească.

Acum, ce vrei să obții? Vii cu miloaga? Dacă tu știi că ai de luat, apelai atunci și luai.

Cei care sunt în astfel de situații și sunt oameni serioși își iau avocați și rezolvă. Este o aberație și nu pot să cred că există persoane care pot să plece urechea la vorbele lui și să le ia în considerare.

Oameni buni, s-a prescris de 3 ori până acum acea datorie, dacă ea exista! E cusută cu ață albă.

Măi, Costel Pană, cum să spui asemenea mizerii? Tu ai ajuns la Chindia prin prietenia cu mie, că altfel nu ajungeai să antrenezi acolo niciodată… M-a sunat zilele trecute să îmi spună și mie de asta.

L-am întrebat de ce nu a mers să își depună memoriu. A tăcut. Ce putea să răspundă?

Gică Popescu, președinte Viitorul

Mi-a mai zis o aberație. Că nu antrenează în Liga 1 din cauza lui Crăciunescu. Că, vezi Doamne, în vorbește de rău.

Păi, ce e Crăciunescu? E vreun guru al patronilor? Măi, oameni buni, nu antrenați la Liga 1 pentru că nu vă vrea lumea și nu vă caută.

Terminați cu gândirea asta comunistă, cu persecuțiile inexistente.

Pe Petrescu de ce îl caută? Pe Hagi de ce îl caută? Pentru că fac rezultate”, a încheiat Gică Popescu

 

 

The post Gică Popescu îl desființează pe Costel Pană pentru acuzațiile făcute după un deceniu: „Este o cretinătate, o imbecilitate! Ce vrei să obții? Vii cu miloaga?” | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă