Gică Popescu a împărtășit o fotografie din copilăria fiului său, Nicolas, alături de Ianis Hagi. Mesajul transmis acestora

2 luni in urmă 21

  • Liga 1: FC Botoșani - UTA Arad, vineri, 18:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: CS Mioveni - CFR Cluj, vineri, 21:30, Digi Sport 1

Săptămâna aceasta, mijlocașul defensiv a fost implicat în două meciuri amicale ale României U19, disputate în compania selecționatei de juniori a Israelului, ambele câștigate de juniorii români.

Gică Popescu a postat o fotografie cu Nicolas alături de Ianis Hagi

Președintele celor de la Farul a postat pe contul său personal de Facebook o fotografie făcută cu mai mulți ani în urmă, în care Nicolas apare alături de Ianis Hagi.

Pe lângă laudele pentru fiul său, fostul mare internațional român a ținut să îi încurajeze atât pe Ianis, cât și pe Luca Andronache, coechipierul lui Nicolas de la Farul.

"Nicolas mi-a oferit din nou motive de bucurie și de mândrie marți și joi prin evoluțiile din meciurile amicale ale naționalei Under 19. Două meciuri contra Israelului, două victorii: 2-0 și 1-0. În primul meci, ambele goluri au fost marcate de Luca Andronache, alt tânăr de mare perspectivă al Farului.

Postez această fotografie care mi-a produs o mare emoție, ca un „premiu” pentru Nico și ca încurajare pentru Ianis la meciul de mâine din campionat, în deplasare cu Dundee United, dar mai ales săptămâna viitoare în returul cu Malmo din preliminariile Champions League", a transmis Popescu.

Fotografia în care Nicolas Popescu apare alături de Ianis Hagi:

ianis

Ianis Hagi alături de Nicolas Popescu / Sursa foto: Facebook @Gheorghe Popescu

Gică Popescu, mesaj emoționant pentru fiul său Nicolas, după debutul în Liga 1: ”M-am simțit mândru ca la marile mele succese”

NU VOI UITA: 25 IULIE 2021

Aseară, la Ovidiu, am avut parte de mari emoții. Parcă am revăzut debutul meu în Divizia A, la Universitatea Craiova, pe „Central”, într-un meci cu FC Brașov, 1-0. Am intrat în minutul 46, în locul lui Marian Bâcu. Era 9 iunie 1985. Aveam 17 ani și 8 luni.

Nicolas, fiul meu, a debutat aseară în prima ligă, în tricoul Farului, în victoria cu 2-0 contra lui Gaz Metan Mediaș. La 18 ani și 6 luni. Am avut emoții și m-am simțit mândru ca la marile succese din cariera mea. De data aceasta pentru el.

Știu cât de mult își dorea acest moment, mai ales că a avut un an greu, cu multe accidentări. Dar un fotbalist puternic trebuie să creadă în el. Îl priveam cu câtă ardoare aștepta să intre în teren! Nu am știut că va debuta. A fost rezervă și în prima etapă, la Arad, dar acolo scorul și desfășurarea meciului au amânat debutul.

Jucase foarte bine într-un meci amical la mijlocul săptămânii, cu Dacia Unirea Brăila. Am fost la meci. A avut câteva urcări în teren, cum a avut și aseară una, în care m-am revăzut... Gică a fost foarte mulțumit. Bineînțeles, nu mi-a spus că-l va introduce aseară. Tot ce îmi spusese a fost că „trebuie să dăm drumul celor tineri”.

După meci, la vestiar, l-am îmbrățișat, l-am felicitat pe Nico și i-am spus: „A fost primul pas dintr-un drum lung”.
Nu voi uita ziua de ieri: 25 iulie 2021”, a scris Gică Popescu, pe contul său de Facebook.

Etichete: romania , ianis hagi , gica popescu , nicolas popescu
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă