Ghid de supraviețuire pentru transferul iernii făcut de Gigi Becali și FCSB, pentru 3 milioane de euro! „Să se documenteze puţin privind obiceiurile locului, partea religioasă”

3 săptămâni in urmă 15

Gigi Becali îl va lăsa pe Florin Tănase să plece de la FCSB în această iarnă, căpitanul fiind la un pas de a semna cu Al Nasr, care va plăti 3 milioane de euro în schimbul său.

Arabii și-l doresc mult pe jucătorul român, astfel că insistă pentru aducerea lui încă din această iarnă. Jucătorul își dorește foarte mult un transfer în străinătate pentru a-și rotunji veniturile, cu toate că acest pas din cariera sa ar putea însemna ruperea legăturii cu echipa națională.

Fostul mare portar Helmuth Duckadam îl sfătuiește pe fotbalistul campioanei să rămână în campionatul Emiratelor Arabe Unite cât mai mult timp, pentru a-și asigura viitorul din punct de vedere financiar, dar a spus și ce ar trebui să facă acesta pentru a avea o viață liniștită în prima sa provocare în străinătate.

Sfaturile lui Helmuth Duckadam pentru Florin Tănase

Florin Tănase este sfătuit de Helmuth Ducadam să se documenteze temeinic privind particularitățile țării în care va ajunge, astfel încât să aibă parte de o adaptare rapidă și fără episoade neplăcute. Căpitanul lui FCSB are șanse foarte mari să ajungă la Al Nasr în această iarnă, unde, conform Fanatik, va fi remunerat cu 960.000 de euro pe sezon.

„În cazul în care va pleca în ţările arabe, sfatul meu pentru Florin Tănase este să stea acolo acolo mai mult, pentru a face bani pentru el şi familia lui. E o şansă foarte bună din punct de vedere financiar de a se realiza. Fotbalistic vorbind, eu cred că se va impune destul de uşor. Este un jucător care se potriveşte stilului arab.

Cred că înainte de plecare ar trebui să se documenteze puţin privind obiceiurile locului, partea religioasă, chestiuni care ţin de viaţa de zi cu zi acolo, pentru că este o altă lume. Dar, nu-mi fac probleme pentru el din acest punct de vedere. Sunt convins că se va acomoda destul de repede”, a declarat Helmuth Duckadam pentru Telekom Sport.

The post Ghid de supraviețuire pentru transferul iernii făcut de Gigi Becali și FCSB, pentru 3 milioane de euro! „Să se documenteze puţin privind obiceiurile locului, partea religioasă” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă