„Ghepardul” de la Universitatea Craiova! Jucătorul care a impresionat în Liga 1: „Pe suta de metri îl bate şi pe Usain Bolt!”. Cine i-a pus noua poreclă

2 săptămâni in urmă 17

Basarab Panduru, fost fotbalist la Steaua Buurești, i-a făcut o caracterizare inedită lui Ștefan Vlădoiu, fundașul dreapta în vârstă de 22 de ani al Universității Craiova, pe care l-a poreclit „Ghepardul”.

Fostul mijlocaș s-a arătat impresionat de viteza pe care o are Ștefan Vlădoiu pe terenul de fotbal și l-a comparat cu nimeni altul decât atletul Usain Bolt.

Basarab Panduru i-a transmis lui Marinos Ouzounidis, antrenorul Universității Craiova, că ar trebui să se bazeze mai mult pe tânărul fotbalist.

Basarab Panduru l-a poreclit „Ghepardul” pe Ștefan Vlădoiu de la Universitatea Craiova

„Deci îl ai pe partea dreaptă pe «Ghepardul», pe Vlădoiu. Care aleargă, potrivit datelor, cu o viteză de 36-37 de km la oră. Adică pe anumite porţiuni, pe suta de metri îl bate şi pe Usain Bolt.

Măi, dacă e aşa de adevărat, un jucător tânăr, cu viteza asta, îl ţii pe «Ghepard» numai în cuşcă de câteva meciuri şi îi dai drumul numai prin minutul 70 şi, când îl bagi, îl bagiu extremă dreapta”, a spus Basarab Panduru, la Telekom Sport.

În meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova, scor 0-0, din pentultima etapă a sezonului regulat, Ștefan Vlădoiu a atins o viteză de alergare de 36,69 kilometri/oră, depășindu-i astfel pe Kylian Mbappe și Alphonso Davies, doi dintre cei mai rapizi jucători din lume.

Fotbalistul lui PSG a reușit să atingă o viteză de 36 kilometri/oră în 2020, în timp ce Alphonso Davies, starul lui Bayern Munchen care a fost numit cel mai rapid jucător din Bundesliga, a atins viteza record din Germania la meciul cu Werder Bremen din 16 iunie 2020, adică 36,51 kilometri/ oră.

  • 24 de meciuri a jucat Ștefan Vlădoiu pentru Universitateea Craiova, în actuala ediție a Ligii 1.
  • 45 de meciuri a adunat Ștefan Vlădoiu în Liga 1, în tricoul Universității Craiova.
  • 800 de mii de euro este cota de piață alui Ștefan Vlădoiu, potrivi Transfermarkt.
  • Universitatea Craiova, Sportul Snagov și Dunărea Călărași sunt echipele la care a activat Ștefan Vlădoiu.

The post „Ghepardul” de la Universitatea Craiova! Jucătorul care a impresionat în Liga 1: „Pe suta de metri îl bate şi pe Usain Bolt!”. Cine i-a pus noua poreclă appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă