Gheorghe Mustață, replică pentru Gigi Becali, după ce patronul lui FCSB a anunțat strategia pentru meciul din Supercupa României : „Vom face asta” | EXCLUSIV

1 lună in urmă 5

Gheorghe Mustață, liderul galeriei lui FCSB, i-a răspuns patronului Gigi Becali, după ce acesta a definit meciul din Supercupa României, cu CFR Cluj, ca pe un joc-școală.

Partida dintre CFR Cluj și FCSB se va disputa joi, 15 aprilie, de la ora 19:00, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Înaintea acestei confruntări, patronul Gigi Becali a anunțat că i-a transmis antrenorului Toni Petrea să odihnească jucătorii pentru meciurile care urmează în play-off-ul Ligii 1.

Gheorghe Mustață, răspuns pentru Gigi Becali, înainte de meciul CFR Cluj – FCSB, din Supercupa României

Contactat de către ProSport, Gheorghe Mustață i-a dat dreptate lui Gigi Becali, însă liderul galeriei lui FCSB speră ca oficialii clubului să ia în serios meciul din Supercupa României.

„Toți suporterii ne dorim să câștigăm trofee, dar acum declarațiile lui Gigi Becali față de meciul cu CFR Cluj sunt acoperite. Toni Petrea trebuie să caute și alte solutii pentru că avem destul de mulți jucători accidentați. Știu și eu foarte bine care este situația la echipă și am vorbit și cu suporterii. Sper că vom trimite totuși o echipă foarte bună pe teren și vom reuși să câștigăm trofeul. Pentru acest meci chiar înțelegem situația.

Vreau să mai spun că îmi doresc să se dea drumul cât mai repede la suporteri pe stadioane. Arbitrii profită și de faptul că nu mai sunt suporterii în tribune si nu se mai concentrează aproape deloc. Dar mai bine spus nu le mai este frica că greșesc și nu mai simt presiunea noastră”, a spus Gheorghe Mustață, în exclusivitate pentru ProSport.

În urmă cu două zile, Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, a avertizat cu privire la echipa de start pe care o va arunca în luptă Toni Petrea, la meciul cu CFR Cluj, din Supercupa României. Acesta le-a transmis oficialilor de la FCSB că spera să nu repete povestea eliminării din Cupa României, când Toni Petrea a trimis pe teren mai mulți jucători tineri și FCSB a fost învinsă de către rivala Dinamo, scor 0-1, în optimile de finală.

The post Gheorghe Mustață, replică pentru Gigi Becali, după ce patronul lui FCSB a anunțat strategia pentru meciul din Supercupa României : „Vom face asta” | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă