Gerul năprasnic le-a dat de furcă şoferilor. Maşinile au îngheţat bocnă: ''Abia am deschis uşile''

3 zile in urmă 6

A fost ger în toată ţara azi-noapte! Cel mai frig a fost la Suceava, unde temperaturile au coborât până la minus 23 de grade Celsius. Dar dacă oamenii de acolo sunt căliţi, în alte zone ale ţării s-au trezit dintr-o dată cu frigul peste ei. Temperaturile au scăzut atât de mult încât maşinile au îngheţat şi la interior.

Oradea a îngheţat la minus 15 grade Celsius. Gerul năprasnic de la primele ore i-a afectat mai ales pe elevi şi copiii de grădiniţă. 

''E foarte frig şi eu dârdâi de frig şi dacă aş avea salopeta de schi îmi era mai călduţ şi era mai bine.''

''Am dârdâit de fig în pat. M-am dus la tati să îi mai cer încă o haină.

''Câte straturi de haine ai pe tine?

Trei.'' 

Tată: E foarte, foarte frig, abia am pornit maşina, a trebuit să stau un pic să se încălzească, să bag fetiţele. Animalele nici nu trebuie păzite că nu ies din cuşcă, le e frig. 

Şoferii şi-au găsit maşinile îngheţate bocnă de dimineaţă

Totul în jur a încremenit. Şoferii s-au trezit şi cu o oră mai devreme ca să încălzească maşinile. 

''Aseară am dat cu soluţie anti-îngheţ şi aşa a rămas lipită. Cel puţin 20 de minute stăm.'' 

''Maşina a fost foarte îngheţată, abia am deschis uşile.'' 

Mai frig a fost în Miercurea Ciuc. Peste noapte, mercurul a coborât în termometre până la minus 17 grade Celsius. Chiciura a acoperit totul. Obişnuiţi cu iernile grele, localnicii s-au bucurat de peisajul de basm. 

Valer Moldovan, localnic: Am avut friguri mari. Am atins şi minus 30, minus 35 de grade şi îmbrăcaţi aşa cum se putea că nu aveam.

Katalina Zsog, localnică: Eu în copilăria mea erau şi minus 38 de garde. Păcat că nu avem şi zăpadă.

Mai puţin bucuroşi de frig au fost sibienii care au degerat la minus opt grade. 

''Era mai frumos când era cald şi puteai să te plimbi.'' 

La piaţă, comercianţii au acoperit legumele cu pături groase de teamă să nu le îngheţe marfa. 

''Uite am acoperit-o cu folii, cu pături, cu de toate, e bine, acum aşteptăm clienţii.'' 

Şi animalele suferă când temperaturile scad. La grădina zoo din Târgu Mureş, animalele primesc în această perioadă mâncare specială şi sunt învelite cu pături de fân, iar centralele şi sobele de teracotă funcţionează la maximum.  

Zsuzsa Torok, îngrijitoare: Sunt mai liniştiţi stau mai mult pe calorifer aşa că le pregătim şi jucării. 

Cel mai frig, azi noapte, a fost în judeţul Suceava, sus la Poiana Stampei s-au înregistrat minus 23 de grade Celsius. Însă ger a fost şi în Bucureşti, Constanţa şi Slatina. De mâine, vremea începe să se încălzească şi în timpul zilei temperaturile vor trece de zero grade în toată ţara. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă