Germania: Poliţia a difuzat imagini cu un suspect în ancheta incendierii unei clădiri a Institutului Robert Koch

4 săptămâni in urmă 20

Poliţia germană a făcut publice vineri două fotografii în care apare un suspect din ancheta privind incendierea unei clădiri din Berlin a autorităţii pentru prevenirea bolilor infecţioase, Institutul Robert Koch (RKI), incident produs anul trecut, transmite dpa. Anchetatorii sunt în căutarea unui bărbat tânăr sau de vârstă mijlocie, care ar fi trimis o mărturie pe e-mail dintr-un internet cafe din Berlin după atacul asupra clădirii respective. Potrivit poliţiei, respectiva clădire se află în districtul Tempelhof-Schoeneberg, în partea de sud a Berlinului, sediul principal al Institutului Robert Koch fiind situat într-o zonă din nord-vestul capitalei germane.   Foto: (c)  CLEMENS BILAN / EPA   ''Omul care apare în fotografii, potrivit informaţiilor actuale, a trimis mesajul pe e-mail'', a explicat poliţia. În octombrie anul trecut, asupra sediului RKI au fost aruncate sticle incendiare, pe fondul creşterii nemulţumirii populaţiei faţă de modul de gestionare a pandemiei de COVID-19 la nivel federal şi regional. Poliţiştii au bănuit că atacul, în care nimeni nu a fost rănit, a avut motivaţie politică. În noaptea atacului, un agent de pază a văzut mai multe persoane şi a declarat că asupra clădirii au fost aruncate sticle conţinând un lichid inflamabil. El a reuşit să stingă flăcările, dar suspecţii au fugit. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă